Anton Petruţ

1210 ARTICOLE 0 COMENTARII

În preajma sărbătorilor de Crăciun, sub coordonarea prof. pentru învățămîntul preșcolar Mirela David, grupa mijlocie A, împreună cu educatoarele Mariana Cosma și Ioana Baboșan au organizat și desfășurat o activitate sugestiv intitulată „Crăciunul de altădată”. În cadrul activității au fost invitați bunicii copilașilor preșcolari, care...

Marți, 17 decembrie, în cadrul Spitalului orășenesc din Tg. Lăpuș a avut loc Sfințirea Capelei ce-i are ca sfinți ocrotitori pe Sfîntul Iuda Tadeu, sfîntul cauzelor imposibile și Sfinții Mucenici doctori fără de arginți, Cosma și Damian. Slujba de sfințire a fost oficiată de către...

Cu ocazia Anului omagial al satului românesc, duminică, 15 decembrie, în Biserica ortodoxă română „Înălțarea Domnului”, preot paroh prof. dr. Florin Stan, protopop de Lăpuș, a acordat învăță­to­rilor și profesorilor care frecventează biserica și primarilor care s-au perindat la conducerea urbei lăpușene din anul...
Brazi expuşi spre vînzare la Cecilia

Acum că vine Crăciunul cu pași repezi, o societate comercială a adus spre vînzare brazi, de la o pepinieră silvică din satul Jugăstreni, comuna Vima Mică. Pomii destinați Crăciunului, la dimensiunile de 2,5-3 m, se vînd cu 80 de lei bucata. De asemenea, Direcția Silvică...

Centrul Social pentru îngrijirea persoanelor vîrst­nice, din Coroieni, a fost construit de către Primărie în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului, cu fonduri europene și face parte dintre proiectele integrate cu componentă prioritară, destinat persoanelor vîrstnice cu probleme sociale. Centrul are o capacitate...
Noul teren de sport de la Moisil

Pentru elevii acestui liceu lăpușean, conducerea instituției, director, prof. Mihai Burzo, director adj. Dorin Vaida, s-a amenajat un teren de sport modern care a fost amplasat în fața sălii de sport. Este un teren de sport sintetic, împrejmuit, unde elevii de la cursurile de...
Miss Universitaria 2019 - Victoria Filip

În organizarea Ligii Studenților „Pintea Viteazul” Baia Mare, s-a desfășurat cea de-a XI-a ediție a evenimentului „Miss Universitaria”. Tema spectacolului a fost o întoarcere în timp, mai precis în anii ’20. Cele zece concurente s-au făcut remarcate printr-o tematică Vintage prin care au încercat să...

Joi, 12 decembrie, cu participarea de excepție a PS Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, și PS părintele Timotei Sătmăreanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, în Catedrala ortodoxă română „Sfinții Apostoli Mihail și Gavriil” din orașul Tg. Lăpuș, la lumina lumînărilor, s-a desfășurat...

Duminică, într-o atmosferă de sărbătoare, în sala de spectacole a Casei de Cultură „Vasile Grigore Latiş”, s-a desfăşurat Festivalul de colinde şi obiceiuri de iarnă, ajuns la a XXV-a ediţie. A fost un concert de colinde laice, religioase şi culte, cu obiceiuri de Crăciun...

Conform unui Comunicat de presă, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, asigură sprijin financiar familiei pădurarului Liviu Pop, care și-a pierdut viața în 16 octombrie a.c. pe raza Ocolului Silvic Strîmbu Băiuț, din cadrul Direcției Silvice Maramureș, în timp ce încerca să prevină o...
Perţa Cuza lîngă troița de la Centrul medico-social

Rând pe rând, în orașul dintre munți s-au înălțat, în locuri diferite, trei troițe confecționate din lemn de stejar, care vor dăinui peste ani. Ele sunt simboluri de recunoștință pentru eroii lăpușeni căzuți pe câmpurile de luptă. Autorul acestor lucrări este Alexandru Perța-Cuza, sculp­tor,...

Zilele trecute, la sediul Asociației de pescuit sportiv și recreativ „Cheile Lăpușului” din Târgu Lăpuș, a avut loc o întîlnire de lucru a conducerii asociației, condusă de președintele ei, Ovidiu Hereș. Lacul „Lighet”, aparținător acestei asociații lăpușene, a fost populat în repetate rînduri cu...

La finele săptămânii trecute, în organizarea Primăriei oraşului Târgu Lăpuş, a Parohiilor ortodoxe române I şi II şi a Liceelor Teoretic „Petru Rareş” şi Tehnologic „Grigore C. Moisil”, în sala mare de spectacole a Casei de Cultură „Vasile Grigore Latiş” din Tg. Lăpuş şi-n...
Cîteva expoziții din foaier

Până în 20 decembrie, în orașul dintre munți, în foaierul Casei de Cultură „Vasile Grigore Latiș” din Tg. Lăpuș, sunt amenajate expoziții cu vînzare care conțin decorațiuni artizanale de Crăciun, lucrate cu finețe și talent de copii, adulți, femei și bărbați din Țara Lăpușului....

Cu forțele reunite ale Consiliului Local, Primăriei comunei Groșii Țibleșului, a primarului, ing. Nicolaie Burzo, a fost finalizată „Casa tradițională a groșenilor” sau cum îi mai spun groșenii „Casa bunicilor”, încercînd astfel a salva ideea unei gospodarii tradiționale și de a arăta urmașilor noștri,...
Gabriela Daniela Ungur după un spectacol

Gabriela Daniela Ungur, elevă în clasa a III-a A la Școala Gimnazială din Lăpuș, a obținut premiul I la Festivalul Internațional Transylvanian-Stars din Tg. Mureș. Un adevărat fenomen, Gabriela Daniela Ungur a mai obținut următoarele premii: premiul I la Festivalul Național de Folclor „Hori...

La Tg. Lăpuș, Moș Nicolae a fost sărbătorit într-un mod mai aparte. La evenimentul de aici, au luat parte foarte mulți copii de la grădinițele din oraș și elevi de la liceele orașului - Teoretic „Petru Rareș” și Tehnologic „Grigore C. Moisil” -, profesori,...
Biserica nouă din satul Suciu de Jos

O mare parte de credincioși ortodocși din satul Suciu de Jos, ce aparține de comuna Suciu de Sus, cu forțe proprii și cu un sprijin consistent din partea credincioșilor plecați din localitate, cu ajutorul Bunului Dumnezeu și cu implicarea eficientă a preotului paroh Marcel...
Oficialități participante la evenimentele din Tg. Lăpuș

Joi, 5 decembrie, într-un cadru organizatoric asigurat de către Consiliul Local, Primăria orașului și Casa de Cultură „Vasile Grigore Latiș” din Tg. Lăpuș, la Altarul Monumentului Eroilor, pe platoul de marmură, au fost comemorați eroii martiri din 5 decembrie 1918, căzuți pentru Marea Unire....

Cu toate că ne aflăm la începutul iernii, în Bârsana încă se lucrează la podul peste rîul Iza. Lucrările au început în urmă cu cîteva săptămîni, iar administrația locală spune că se va lucra pînă cînd vremea va permite acest lucru deoarece se dorește...