Muzeul etnografic şi de artă populară „Casa Lăpuşeană” din satul Rogoz, aparţinător oraşului Tg. Lăpuş, este vizitat de mulţi turişti din România şi străinătate. În primele 6 luni ale anului 2015, peste 500 de vizitatori au trecut pragul acestui muzeu. Printre oaspeţi s-a aflat şi un grup de specialişti în etnografie, ingineri constructori şi restauratori de biserici vechi, veniţi la Rogoz tocmai din Hong Kong. Această instituţie de cultură etnografică şi de artă populară este unică în zona Lăpuşului, fiind opera preotului ortodox Ioan Chirilă. Preotul a fost sprijint de familia sa, dar şi de Primăria oraşului Tg. Lăpuş. Muzeul este de fapt o casă tradiţională lăpuşeană, în care spaţiul e despărţit printr-o grinda ce desparte viaţa de moarte şi cuprinde locul unde se năştea şi creştea copilul, locul unde oamenii dormeau, iar spre răsărit se punea mortul pe laiţă. Muzeul din Rogoz, amplasat pe fosta groapă de gunoi a satului, gazduieşte şi obiecte vechi, dar funcţionale. Unele au o vechime de peste o sută de ani. Sînt expuse strecurătoare din lut, balanţe, un corn de purtat sare la cîmp, cutia de purtat tăbliţa la şcoala, cămăşi de mireasă vechi de aproape 200 de ani, o ladă de zestre de 150 de ani, opaiţul în care se turna seu şi se facea lumină în casă, şterguri înflorate. Lîngă muzeu, se află Biserica din lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, înscrisă în patrimoniul UNESCO şi care a fost construită în anul 1663 din lemne uriaşe aduse din Dealul Popii. Pictura de la 1785 se păstrează doar în naos şi pronaos, cu unele scene fragmentate şi altele şterse. Iconografia cuprinde teme din Vechiul şi Noul Testament. Pe fundaţia scundă din piatră se înalţă pereţi făcuţi din grinzi masive de ulm, încheiate în unghi drept şi întărite pe alocuri cu cepi groşi de lemn. Dimensiunile bisericii sînt de 14×5,5 metri. Brîul în chip de funie răsucită decorează pereţii exteriori, avînd la mijloc o rozetă, simbol solar. Biserica este amplasată perfect după soare, încît luminează masa Sfîntului Altar într-un singur punct. Oaspeţii din Hong Kong au fost bine primiţi în sat şi conduşi la toate cele 5 biserici existente în sat, des vizitate de turişti. Au băut apă minerală de la izvoarele naturale din Rogoz. Muzeograf este Călina Mârzac, fiica preotului Ioan Chirilă.