Vineri, 31 mai 2019, absolvenţii din promoţia 1979 a Liceului industrial din Tîrgu Lăpuş (azi, Liceul Tehnologic “Grigore C. Moisil”) s-au reîntîlnit în sala de clasă pentru a rememora mai uşor anii de neuitat petrecuţi pe băncile școlii.
Vîrsta i-a făcut pe mulți să se întrebe cine sînt oamenii adunați în curte?!… Cei 31 de absolvenţi au fost primiţi de conducerea liceului actual, în două săli de clasă. Actualii elevi i-au primit sub un tunel de flori şi “Gaudeamus igitur”. A urmat ora de dirigenţie. Catalogul a fost strigat de profesoara de matematică Zamfira Damian (soţia dirigintelui Viorel Damian, acesta nu mai este printre noi). Au mai fost prezenţi şi foştii profesori: Petru Nechita, Ioan Crâsnic, Ioan Buteanu şi Iulian Indre.
S-au depănat amintiri, s-au povestit crîmpeie din viaţa de elev, s-au reînnodat prietenii şi s-a adus un omagiu celor doi colegi absenţi la strigarea catalogului.
În final, împreună cu soţii sau soţiile, au petrecut o după-amiază la pensiunea “Smarald”, la poalele unei păduri de brad şi fag. La revedere, peste 10 ani!