Un bloc ANL nou se construieşte în Sighetu Marmaţiei

0
636
Construcţia noului bloc ANL

Noul cartier care „creşte” încet la ieşire din municipiul Sighetu Marmaţiei mai beneficiază de construcţia unui nou bloc. Dacă primele două terminate sunt locuinţe sociale, cel de-al treilea este ANL. În condiţiile în care la primărie sunt înregistrate o mulţime de cereri pentru o casă, acesta din urmă vine ca o gură de oxigen pentru autorităţi.

Construcţia celui de-al treilea bloc a început încă de anul trecut, când s-a turnat fundaţia, urmând ca în acest an să se ridice la nivel de primele etaje, după cum va permite şi vremea. Horia Scubli, primarul din Sighetu Marmaţiei, a precizat: „Cel de-al doilea bloc social este aproape gata, însă mai este unul care acum se construieşte în faţa celor două construite. Până în decembrie anul trecut au turnat fundaţia. Acest bloc este al ANL-ului, construit după un proiect standard pe care ei îl au. Va avea peste 40 de apartamente, cu una, două şi trei camere, cred. Se construieşte într-o colaborare cu Compania Naţională de Investiţii. Deci de tot ei se ocupă, doar la finalul construcţiei ne predau nouă obiectivul, după care noi ne ocupăm de sistematizarea pe verticală şi utilităţile, apă, curent, gaz, canal, de la celelalte două blocuri sociale. Construcţia acestui ANL este numai bine-venită, o gură de oxigen pentru că la primărie sunt o mulţime de cereri de locuinţe din partea cetăţenilor, pe care nu avem cum să le rezolvăm în totalitate. Acolo sunt prevăzute 14 blocuri de toate, deci un cartier nou practic. Avem terenul pregătit”.

Primii chiriaşi se mută în noile locuinţe în această primăvară

Cele 2 blocuri sociale s-au finalizat

Repartiţiile în locuinţele sociale s-au făcut deja pentru unul dintre blocuri, astfel că peste 40 de familii se vor muta în casă nouă cât de curând: „În cele două blocuri sociale terminate sunt 92 de apartamente, cu una, două şi trei camere. La un bloc deja s-a făcut repartiţia locuinţelor. Dacă totul decurge conform planurilor, cred că în luna martie se vor muta primii locatari. De jur împrejurul lor mai trebuie să aranjăm aleile şi sunt cam gata. Am introdus utilităţile acolo, greu, dar am reuşit. Am avut piedici din cauza drumului proaspăt reabilitat, de care nu ne-am putut atinge, însă până la urmă am reuşit. Singura problemă este că locul e situat puţin în afara oraşului şi lumea nu acceptă acest lucru, fiind departe de centru, deşi autobuzul opreşte lângă el. Le-am propus la două familii de romi să meargă acolo, dar au refuzat. Ei mi-au spus: domn primar aici e centrul, piaţa, aici sunt banii, învârteala. Acum locuiesc în centru, în casele acestea care s-au retrocedat foştilor proprietari, merg dincolo în Ucraina, aduc marfă, o vând aici, fac bani. Deci de aceea nu vor să se mute acolo, la ieşirea din oraş. În consecinţă, mi-au spus că mai bine îşi caută gazdă tot aici în centru! E alegerea lor, tu nu-i poţi obliga, însă pe legea locuinţei o persoană beneficiază în viaţă de atribuirea unei singure locuinţe. Dacă cuiva nu-i plac condiţiile locuinţei în care l-am instalat, eu nu mai pot să-i dau încă o casă, deoarece se consideră că i-am atribuit odată o locuinţă şi aş încălca legea. De asemenea, vin unii aici la primărie şi spun cât sunt de necăjiţi, însă le sună telefonul şi scot din buzunar câte un celular de mii de lei, de eu rămân şocat! Este interesant şi că vin să-şi ridice ajutorul social cu maşina… Dar asta e ţara în care trăim şi legile aferente…”, a conchis Horia Scubli. Investiţia totală pe fiecare bloc construit s-a cifrat la circa cinci milioane de lei, adică puţin peste un milion de euro.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.