Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) Baia Mare a decis ieri dimineață suspendarea cursurilor în toate unitățile de învățământ din municipiu. Zilele trecute, Asociația Elevilor din Maramureș a înștiințat autoritățile de greutățile cu care se confruntă preșcolarii, elevii și părinții acestora în această perioadă din pricina căderilor abundente de zăpadă.
• trotuarele și străzile de acces spre unitățile de învățământ urmează să fie deszăpezite
Cătălin Cherecheș, președintele CLSU Baia Mare a decis ieri, 16 ianuarie, în cadrul ședinței desfășurate la Primărie, să suspende cursurile școlare pentru două zile, respectiv astăzi, 17 ianuarie, și mâine, 18 ianuarie. Decizia a fost luată din cauza fenomenelor meteorologice prognozate pentru această săptămână, dar și pentru că elevii din mediul rural nu pot ajunge la unitățile de învățământ din cauza zăpezii de pe șosele. Totodată, este dificilă deplasarea către unitățile de învățământ inclusiv a copiilor și părinților din Baia Mare. “Motivul suspendării activităților în sistemul școlar și preșcolar băimărean este generat de necesitatea unităților de învățământ în a proceda, de urgență, la deszăpezirea incintelor pe care le administrează, respectiv zonele de acces spre aceste instituții. În sprijinul unităților de învățământ vor fi puse la dispoziție, de către autoritatea locală, utilaje respectiv personal specializat pentru eficientizarea acțiunii de deszăpezire. De asemenea, trotuarele și străzile de acces spre unitățile de învățământ urmează să fie deszăpezite în cel mai riguros mod de către societățile care au contract de salubrizare – deszăpezire cu Municipiul Baia Mare. Totodată, vor fi ridicate și transportate cantitățile mari de zăpadă care îngreunează accesul copiilor și tinerilor băimăreni spre unitățile de învățământ”, a declarat Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare. În acest context, Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) apreciază faptul că autoritățile locale au dat curs solicitării de suspendare a cursurilor din cauza condițiilor meteo nefavorabile. “Încă o dată, am dovedit că siguranța elevilor este una dintre prioritățile asociației noastre și suntem încântați că Primăria Municipiului Baia Mare a înțeles acest lucru. În continuare, sperăm că toate eforturile de a curăța străzile din oraș vor da roade și că vremea va permite reluarea cursurilor, începând de luni”, a punctat Darius-Marian Filip, președintele AEM.
• Cursuri suspendate și la Cavnic
În restul județului, rămân închise, până la finalul acestei săptămâni, și unitățile de învățământ din orașul Cavnic, unde stratul de zăpadă depășea ieri un metru și jumătate. “În urma întrunirii Comitetului Local pentru Situații de Urgență al orașului Cavnic, s-au dispus măsurile necesare în vederea asigurării unui climat normal ținând cont de situația existentă. Am propus suspendarea orelor de curs pentru tot învățământul de pe raza orașului Cavnic pentru perioada 16-18 ianuarie. În acest moment, stratul de zăpadă măsoară 1,51 centimetri, iar din informațiile pe care le avem o să ningă în continuare. Având în vedere situația deosebită în care ne aflăm, recomandăm cetățenilor orașului Cavnic să evite deplasarea cu mașina pe străzile orașului, până când vremea se liniștește, și utilajele vor reuși să îndepărteze toată zăpada de pe străzi. Persoanelor vârstnice, copiilor și, în general, tuturor le recomandăm să evite deplasările prin zonele blocurilor de locuințe, deoarece, există posibilitatea ca zăpada strânsă pe acoperișurile acestora să cadă”, a informat Vladimir Petruț, primarul orașului Cavnic. Tot din cauza nămeților, săptămâna aceasta, au mai fost suspendate cursuri la Școala Gimnazială “Dr. Teodor Mihali” din Boiu Mare, Școala Gimnazială Vima Mică – structura Aspra și Școala Gimnazială “Augustin Buzura” Copalnic Mănăștur – structura Preluca Nouă. La cea din urmă unitate, elevii revin astăzi, 17 ianuarie, la școală.
Ultima oră:
Prefectul Vasile Moldovan a anunţat în urma şedinţei de aseară că în perioada 17-18 ianuarie mai sunt suspendate cursurile la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 Baia Sprie – Structura Grădinița cu Program normal nr. 4, Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil” Târgu Lăpuș, Școala Gimnazială Ardusat, Școala Gimnazială ”Regina Elisabeta” Băiuț, Școala Gimnazială Băsești, Școala Gimnazială ”Ion Popescu de Coaș” Coaș, Școala Gimnazială ”Petofi Sandor” Coltău și Școala Gimnazială ”Gheorghe Lupan” Groși și Școala Gimnazială Vima Mică, structura Aspra.