• Am reușit să redăm România cu care noi am venit în suflet •
Ce an am ajuns să trăim! Ce emoție să sărbătorești 100 de ani de la Marea Unire! Deși departe de casă, tot anul am sărbătorit și noi, aici, Centenarul Marii Uniri, un moment prin care istoria și Dumnezeu ne-au făcut să trecem. Și noi, cei din străinătate, am fi vrut să fim la Alba Iulia, mi-aș fi dorit să străbat drumul pe care l-au străbătut maramureșenii mei dragi cu atâta fericire și cu atâta determinare înainte de 1 decembrie 1918 și, deopotrivă, cel pe care l-au străbătut, după 100 de ani, contemporanii mei, maramureșeni adevărați, ca să arate că încă maramureșeanul ,,nu se teme de nimeni și de nimic”, așa cum zicea Ilie Lazăr. Ce este frigul când căldura bucuriei îți încălzește sufletul? Și nici oboseala nu se mai simte când adrenalina bucuriei îți invadează corpul!
Am urmărit de aici toată emoția românilor legată de acest eveniment deosebit, dar am considerat că și noi trebuie să facem partea noastră, așa cum acum 100 de ani au făcut-o toți românii. Și nu am făcut puține lucruri! Cum vă spuneam, câte ceva am făcut tot anul acesta, dar mai cu seamă ne-a fost plină de evenimente săptămâna premergătoare marelui eveniment. Am participat la un concurs de cultură generală legată de România, unde am luat locul I cu elevii mei minunați, după o bătălie puternică. Apoi am participat la concertul dat de Ambasada României în Italia și de Academia di Romania din Roma, cu orchestra Transilvania, care ne-a adus România mai aproape, dar mai cu seamă am organizat chiar în 1 decembrie un eveniment dedicat Zilei Naționale a României și Centenarului Marii Uniri, unde am adunat români din orașul Aprilia, Roma și împrejurimi, dar și italieni dornici să sărbătorească momentul istoric împreună cu noi.
La eveniment am avut onoarea să îi avem printre noi pe primarul Antonio Terra și soția sa, membri ai asociației italiene Aron și ai altor asociații românești, dar și elevi de-ai mei din Aprilia, părinții lor, cunoștințe ale acestora sau rude, precum și alți români doritori de a sărbători marele moment, printre care și prietenul meu, doctorul, scriitorul și omul de mare cultură, Emil Petru Rațiu, un român născut la Chișinău, stabilit aici de aproape o jumătate de secol. Toți au fost întâmpinați, așa cum obișnuiesc românii, cu pâine și sare.
Am vorbit despre momentele cele mai importante din istoria românilor și care au dus la realizarea visului de veacuri al acestora, dar și de faptul că, din păcate, azi nu mai avem unele teritorii pe care le aveam în 1918. Nu am uitat să specific faptul că, printr-o întâmplare, dacă într-o seară, când s-au fixat granițele țării noastre pe o hartă creionul ar fi alunecat mai jos cu vreo treizeci de kilometri, azi aș fi fost și eu în documente o ucraineancă, așa cum sunt mulți prieteni de-ai mei din Maramureșul Istoric, a căror poveste am amintit-o cu emoția pe care am păstrat-o în suflet din momentul în care mi-au spus-o ei și pe care nu am să o uit niciodată.
Am prezentat apoi un scurt program artistic, în care am integrat cele mai frumoase și mai emoționante poezii patriotice, pe unele dintre ele și în italiană, traduse la școală cu elevii mei de liceu. Printre poeziile pe care elevii le-au citit s-a numărat și poezia unui elev italian deosebit, care vorbește bine limba noastră, îndrăgostit de România, intitulată România mea, pe care a scris-o după o schemă de-a mea în română, și pe care a tradus-o apoi, tot el, în italiană.
A impresionat în mod deosebit un material în Power Point despre România, pe care l-am făcut împreună cu elevii mei de liceu, intitulat România în imagini, sunete și cuvinte, în care, pe fondul unei povești despre România, am inclus traduceri de-ale lor din marile personalități ale culturii române, imagini cu peisaje și diferite obiective turistice din România, totul pe sunetele naiului fermecat al lui Gheorghe Zamfir. Am reușit să redăm așa o Românie frumoasă, România aceea cu care noi am venit în suflet, ilustrând frumusețea peisajelor, a obiectivelor turistice, a tradițiilor și obiceiurilor noastre, dar și profunzimea în gândire și sensibilitatea unor mari oameni din cultura română sau a folclorul românesc.
La sfârșit ne-au cântat și încântat câțiva artiști din diaspora românească, printre care poetul și cantautorul Vasile David, elevii Conservatorului Santa Cecilia din Roma, Elena Lazăr și Ricu Fabrițio, Nae Leonard, un cântăreț deosebit, îndrăgostit și de costumul popular românesc, pe care îl confecționează și îl colecționează…
De menționat că niciunul dintre ei nu a venit pentru bani. Au făcut totul din dragoste pentru conaționalii lor și din dorința de a sărbători Centenarul împreună cu românii. Au pornit la dans toți participanții, români și italieni, iar domnul Emil Petru Rațiu nu a putut să stea nici el pe scaun și, la cei peste optzeci de ani ai săi, a dansat în pas cu noi, cine știe după câți ani… Nu am uitat nici că suntem în postul Crăciunului și am avut în dar și o frumoasă colindă din Maramureș de la artiștii noștri.
Toți participanții au avut posibilitatea să guste și să aprecieze apoi produsele noastre culinare, pe care româncele harnice care au participat la eveniment le-au pregătit cu dragoste. Am citit fericirea pe fața tuturor, am primit multe mesaje de mulțumire și mi-am dat seama că scopul meu a fost atins. Și mai presus de orice, mi-am dat seama că timiditatea sau chiar rușinea unor elevi de-ai mei de la începutul întâlnirii noastre (mulți născuți aici sau veniți la o vârstă fragedă) de a spune că sunt români (din cauza știrilor atât de frecvente din mass-media legate de prea multe ori de lucrurile rele pe care unii conaționali le-au făcut pe aici) a rămas o urâtă amintire.
În ziua următoare am vorbit din nou despre istoria românilor la Festivalul Benone Sinulescu, la Roma, unde am avut bucuria să întâlnesc mulți cântăreți talentați, dar și unele mari nume ale cântecului popular românesc, Benone Sinulescu, dar mai ales iubita mea maramureșeancă, Angela Buciu, care m-a făcut să plâng de bucurie cu cântecele ei, dar și cu sensibilitatea interpretării.
O să continui să sărbătoresc Centenarul împreună cu italienii și săptămâna viitoare. O să ne confruntăm pe teme legate de sărbătorile de iarnă în România și în Italia și o să fac tot posibilul ca diploma de Mesager al culturii române pe care am primit-o aici nu de multă vreme să fie onorată și pe deplin meritată și în continuare. Dragostea mea pentru România este nesfârșită și simt că mai am multe de făcut, cu ajutorul lui Dumnezeu.
Lucia Ileana POP,
Roma, Italia
