Vineri, 30 noiembrie 2018, sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei cel întâi chemat, încreştinătorul României, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, împeună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, au oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfântul Apostol Andrei” din Baia Mare, preot paroh Indrei Buda, preot slujitor Virgil Jicărean, consilier eparhial pentru patrimoniu sacru şi pictură bisericească, şi au oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie Arhierească.
Slujba de târnosire
Târnosirea bisericii cu hramul „Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, încreştinătorul României, este considerat cel important moment duhovnicesc din acest an din Baia Mare şi chiar din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, în Anul Omagial al unirii de credinţă şi de neam şi în Anul Comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 declarat în Patriarhia Română la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
După o primite foarte frumoasă, făcută cu multă bucurie şi recunoştinţă în curtea bisericii de coratorii, preoţii şi credincioşii sosiţi pentru acest eveniment important, pe un frig sub minus 10 grade C, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin şi Preasfinţitul Părinte Arhiereu Vicar Timotei Sătmăreanul au oficiat slujba de târnosire, după toată rânduiala Bisericii Ortodoxe.
Astfel, biserica a fost miruită cu Sfântul şi Marele Mir în exterior, au fost aşezate în picioarul Sfintei Mese Documentul de sfinţire semnat de cei doi ierarhi şi de întreg soborul slujitor, Moaşte de Sfinţi Mucenici, în acest caz Sfinte Moaşte ale Sfinţilor Mucenici de la Niculiţel, au fost aşezate icoanele celor patru Sfinţi Evanghelişti în cele patru colţuri ale Sfintei Mese, a fost miruită cu Sfântul şi Marele Mir pictura din interiorul bisericii, din Sfânatul Altar, precum şi icoanele Mântuitorului, Sfintei Fecioare Maria, ale Sfinţilor 12 Apostoli, a celor 12 prooroci şi celor 12 praznice împărăteşti de pe catapeteasmă, a fost sfinţit cu Sfântul şi Marele Mir proscomidiarul, au fost aşezate pe Sfânta Masă, după ce aceasta a fost îmbrăcată cu veşmintele prevăzute pentru liturghisire, antimisul, Sfânta Evanghelie, două Sfinte Cruci, chivotul şi candela.
Evenimentul a fost unul de mare bucurie pentru credincioşii bisericii, care au donat construirea acestui sfânt locaş de închinare în proporţie de peste 80% din cheltuieli.
„Dăm slavă Bunului Dumnezeu, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, că în această zi mare şi sfântă când îl cinstim pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, încreştinătorul românilor şi ocrotitorul României, ne-a ajutat să sfinţim această bijuterie arhitecturală, pe care părintele Indrei, secondat de părintele Virgil, împreună cu Consiliul Parohial şi credincioşii din această parohie au pornit-o în 2002, când am pus piatra de temelie, în luna septembrie şi, iată, după 16 ani de muncă, Dumnezeu le-a ajutat să o pregătească pentru evenimentul cel mai important, pentru încununarea şi sfinţirea, pentru oferirea ei lui Dumnezeu, Sfântului Apostol Andrei şi tuturor Sfinţilor Săi, apoi Dumnezeu să ne-o dăruiască împodobită, sfinţită din nou nouă, ca să fie loc de mântuire şi de salvare, de vindecare şi de luminare. Sfinţirea unei biserici este un eveniment important în viaţa unei comunităţi, în viaţa unei eparhii.”
Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie
După oficierea slujbei de târnosire, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, împreună cu Preasfinţitul Părinte Arhiereu-Vicar Timotei Sătmăreanul au oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Altarul sfântului locaş a căruie sfinţire tocmai se terminase în fruntea unii sobor de peste peste 40 de preoţi şi diaconi.
Din sobor au făcut parte Pr. Adrian Mihali, consilier eparhial administrativ, Pr. Andrei Emil Pop, inspector eparhial, Pr. Virgil Jiicărean, consilier eparhial pentru patrimoniu sacru şi pictură bisericească, slujitor la acest Sfânt Altar, el însuşi pictor bisericesc, Pr. Fabian Coroian, protopopul Băii Mari, Pr. Indrei Buda, parohul sfântului locaş, Pr. Lect. Univ. Dr. Vasile Borca, Pr. Lect. Univ. Dr. Dorinel Dani, Protos. Agaton Oprişan, stareţul Mănăstirii Petrova, Pr. Nicolae Buda, fost inspector eparhial la Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Pr. Dorel Octavian Rus, din Oradea, Pr. Viorel Bud, slujitor al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Pr. Ioan Gheorghe Stanciu şi Pr. Maghiar Isaia, pensionari şi slujitori la această biserică, Pr. Cristian Rus din Episcopia Oradiei, Pr. Ciprian Coza, secretar protopopesc la Protoieria Chioarului, preoţi parohi şi slujitori la Altarele din Baia Mare sau din alte parohii: Pr. Dr. Ioan Sabău, paroh la Catedrala Istorică, Pr. Vasile Fodoruţ, Pr. Dr. Petrică Aurelian Covaciu, Pr. Gavril Gavriş, Pr. Mircea Dorel Dărăban, Pr. Nicolae Tira, Pr. Dumitru Farcaş, Pr. Augustin Homorodan, Pr. Vasile Lăcătuş, Pr. Andei Costinaş, pensioinar.
Răpunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul bisericii, dirijat de Prof. Adrian Iercoşan.
Cuvântul de învăţătură
Un important şi cuprinzător cuvânt de învăţătură a rostit Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, pornind de la Evanghelia sărbătorii.
„Este o zi mare şi sfântă, pentru că în această zi îl cinstim pe cel care ne-a dăruit lumina Evangheliei, pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, încreştinătorul românilor, sau a daco-geţilor, cum erau atunci cunoscuţi, şi ocrotitorul României”, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.
„Pentru noi, faptul că ne-a încreştinat Sfântul Apostol Andrei este foarte important. Şi mai important este faptul că ne-a vizitat. În 1996, Mitropolitul de atunci al Moldovei, Daniel, actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a rugat pe Ierarhul de la Patras să vină cu capul Sfântului Apostol Andrei la Iaşi, de sătbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Atunci a vizitat pământul României. A revenit din nou Sfântul Apoostol Andrei, după aproape 2000 de ani, şi s-a bucurat că a găsit un popor profund creştin. Îi datorăm credinţa în Dumnezeu. Îi datorăm credinţa în Mântuitorul nostru Iisus Hristos”, a precizat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.
Distincţii
În semn de înaltă apreciere şi multă preţuire pentru activitatea pastoral-misionară, edilitar-gospodărească şi social-filantropică şi pentru ctitorirea celei de-a doua biserici, închinată Sfântului Apostol Andrei, încreştinătorul românilor şi ocrotitorul României, sfinţită în anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1918 – în ziua praznicului Sfântului Apostol Andrei, Preotul Paroh Indei Buda a fost distins cu Crucea „Sfântul Iosif Mărturisitorul din Maramureş”.
De asemenea, preotul slujitor Virgil Jicărean, în semn de înaltă apreciere şi multă preţuire pentru activitatea pastoral-misionară, edilitar-gospodărească şi social-filantropică şi pentru contribuţia substanţială şi permanentă adusă la ctitorirea, înzestrarea şi înfrumuseţarea bisericii „Sfântul Apostol Andrei” şi pentru activitatea de coordonare, supraveghere şi dinamizare a Sectorului Patrimoniu Sacru şi Pictură Bisericească, în calitate de consilier al acestui departament, a fost distins cu Crucea „Sfântul Iosif Mărturisitorul din Maramureş”.
Familia de arhitecţi Florescu Oxana, Gheorghe şi Nicoleta (Crăciun), în semn de înaltă apreciere şi multă preţuire pentru relaţiile avute cu Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului şi susţinerea proiectelor importante ale Eparhiei noastre în calitatea de Arhitect Şef al judeţului Maramureş; pentru proiectarea, supravegherea şi ducerea la bun sfârşit, în mod strălucit, a proiectului bisericii „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Baia Mare, biserica de suflet a Domniei sale şi a familiei de arhitecţi Florescu Gheorghe şi Nicoleta (Crăciun), sfinţită în anul sărbătoririi Centenarului de praznicul Sfântului Apostol Andrei, încreştinătorul românilor şi ocrotitorul României, a fost distinsă cu Ordinul „Sfântul Ierarh Iiosif Mărturisitorul din Maramureş”.
Diplome de vrednicie au primit prim-epitropul Gheorghe Ilieş, Florin Deac, prim-epitrop între anii 2002-2010, Consiliul Parohial, preşedinta Comitetului de Femei Cozma Florica, Comitetul de Femei, paraclisierul Ioan Ilieş, Prof. Adrian Iercoşan, dirijorul corului, Corul bisericii, inginerul constructor Ioan Bota, inginerul constructor Ignaţiu Moldovan, în semn de înaltă apreciere şi multă preţuire pentru contribuţia adusă la construirea şi împodobirea bisericii cu hramul „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Baia Mare, precum şi familia de pictori Bumbu Constantin, Emanuel şi Liviu, în semn de înaltă apreciere şi multă preţuire pentru contribuţia adusă la înnoirea şi împodobirea bisericii cu hramul „Sfântul Apostol Andrei” din Baia Mare.
Preotul paroh Indei Buda, în cuvântul său, a adus mulţumiri tuturor celor care au făcut ca această sărbătoare creştinească a Sfântului Apostol Andrei şi evenimentul târnosirii bisericii să fie unul de referinţă pentru credincioşii din Baia Mare, despre care se va vorbi mult timp.