„Semănători de lumină pe pământ maramureșean”

0
83

Sub acest titlu, membrele Asociației Femeilor Ortodoxe „Mironosițele Femei” de pe lângă Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, președintă ing. Varvara Pop, preot coordonator Viorel Bud, au organizat, în 23 noiembrie a.c., o activitate cultural-artistică dedicată Centenarului Marii Uniri de la Alba Iulia din 1918. Activitatea s-a derulat în sala „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”.
În prima parte a activității, doamna Lucia Pop, muzeograf la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, a prezentat câteva dintre cele mai importante momente istorice, începând de la primul Război Mondial și până la împlinirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia și câteva dintre personalitățile importante maramureșene, care au participat la înfăptuirea Marii Uniri. De asemenea, a fost prezentat și un scurt material despre proeminențe istorice scrise de lector univ. dr. Ilie Gherheș.
În a doua parte a evenimentului, corul de copii al Școlii „Lucian Blaga” din Baia Mare, condus de profesoarele Mădălina Medan și Corina Marina, a creat momente deosebit de înălțătoare, încântându-le pe membrele Asociației cu piese muzicale și poezii patriotice.
În final, Cristina și Maria Pop au emoționat auditoriul cu colinde românești. A fost o acțiune deosebit de reușită și folositoare pentru întreg auditoriul.
Ing. Varvara Pop, președintă

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.