Maramureșeni și Ierarhii lor la sfințirea Catedralei Naționale

0
150

Duminică, 25 noiembrie 2018, la invitația Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, au slujit în soborul de 60 de arhierei la slujba de târnosire a Catedralei Mântuirii Neamului, Catedrală Națională, care are ca hramuri praznicul împărătesc Înălțarea Domnului, Ziua Eroilor, fiind o Catedrală ridicată pentru a cinsti pe toți eroii neamului, indiferent de naționalitate, și Sfântul Apostol Andrei, încreștinătorul românilor, întâiul chemat la apostolie.

Oaspeți de seamă

La acest important eveniment național, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a avut ca oaspete de seamă pe Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, cu care a târnosit împreună Catedrala Națională a Mântuirii Nea­mului în prezența a zeci de mii de credincioși sosiți din țară și din diaspora.
Din Episcopia Maramureșului și Sătmarului au participat 10 autocare din toate protoieriile și cu tineri din asociațiile de tineret din protopopiate, Asociația Studenților Creș­tin Ortodocși din România (ASCOR), Filiala Baia Mare, și Asociația Tinerilor Ortodocși ai Catedralei Episcopale Maramureșene (TOCEM). Lor li s-au adăugat cei care au ajuns la eveniment cu mijloacele proprii de deplasare.

Slujba de târnosire

Proiectul a apărut imediat după Războiul de Independență din 1877, dar s-a concretizat la 100 ani după Marea Unire din 1918, în timpul Patriarhului Daniel al României, sfin­țirea catedralei din Dealul Arsenalului reprezentând momentul definitoriu pentru Anul Centenarului.
Cei doi patriarhi au ajuns la Catedrala Națională în jurul orei 8,43.
După înveșmântare, Patriarhul Ecumenic și Patriarhul Daniel împreună cu soborul slujitor, din care au făcut parte ierarhi străini și români, au ieșit în pridvorul lăcașului de cult unde a început slujba de sfințire.
Potrivit rânduielii, au avut loc mai multe momente liturgice în exteriorul catedralei, lăcașul de cult fiind uns cu Sfântul și Marele Mir și stropit cu Agheasmă.
Apoi, soborul slujitor condus de Patriarhul Ecumenic a intrat în sfântul altar unde a continuat rânduiala sfințirii catedralei aflată în Dealul Arsenalului.
Piatra de temelie a CMN a fost sfințită în 29 noiembrie 2007.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, a dat citire actului de sfințire semnat de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Patriarhul Daniel și toți ierarhii prezenți.

Sperăm ca peste trei ani să revenim la sfințirea picturii

După citirea actului, Părintele Patriarh Daniel a mulțumit celor care au ajutat la construirea Catedralei Naționale, dar și celor care vor sprijini, în continuare, acest proiect național.
„Sperăm ca peste trei ani să revenim la sfințirea picturii în această catedrală”, a spus Preafericirea Sa evidențiind dorința de a finaliza lăcașul de cult din Dealul Arsenalului într-un timp relativ scurt.
Totodată, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și-a exprimat recunoștința față de cei care au răspuns invitației de a participa la slujbele oficiate cu prilejul sfințirii, în pofida vremii răcoroase și a anunțat că toți credincioșii vor avea posibilitatea să intre și să se închine în Sfântul Altar până joi inclusiv.
„Suntem onorați de prezența Sanctității Sale Bartolomeu Patriarhul Ecumenic și de prezența dumneavoastră, a credincioșilor. Să ne dăruiască Dumnezeu sănătate și mântuire, pace și bucurie întru mulți și binecuvântați ani”, a spus Preafericirea Sa.
La eveniment au asistat peste 30.000 de credincioși, precum și numeroase oficialități centrale și locale.
Slujba de sfințire a fost urmată de prima Sfântă Liturghie oficiată în Catedrala Națională, slujbă prezidată de Patriarhul Ecumenic.
Patriarhul Ecumenic a prezidat prima Liturghie oficiată în Catedrala Mântuirii Neamului
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a oficiat prima Liturghie în Catedrala Mântuirii Neamului împreună cu Patriarhul Daniel, în continuarea momentului istoric al sfin­țirii ei, în contextul împlinirii a o sută de ani de la Marea Unire.
Din soborul slujitor au făcut parte Mitropolitul Hrisostom de Patra, dar și alți arhierei din Biserici Ortodoxe surori și majoritatea ierarhilor români, în total 60 arhierei.
Aproximativ 2.000 invitați au participat la slujbă în interiorul Catedralei și alte câteva zeci de mii în apropierea lăcașului de cult.
Între invitații oficiali au fost prezenți premierul României, Viorica Dăncilă, Secretarul de Stat pentru Culte, Victor Opaschi, și alți reprezentanți ai autorităților centrale.

„Să lucrăm pentru zidirea și sfințirea Bisericii vii”

În predica rostită după citirea Sfintei Evanghelii, Sanctitatea Sa a eviden­țiat frumusețea și măreția noului lăcaș de cult național, dar și greutățile și piedicile „vrăjmașului” care au făcut ca acesta să se înalțe abia la o sută de ani de la Marea Unire.
„Este adevărat că, în cursul anumitor etape ale strădaniilor neobosite depuse pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, s-a creat impresia că ridicarea acesteia este imposibilă”, a spus Patriarhul Ecumenic.
„Dar, frățiile voastre, ați avut credință statornică și nezdruncinată în atotputernicia și împreună-lucrarea lui Dumnezeu. Ați avut fierbinte dragoste față de El și de Biserica Lui! Ați avut nădejde tare că preaputernica dreaptă a Celui Preaînalt avea să vină, negreșit, în ajutorul strădaniilor sfinte la care nu ați renunțat”, a continuat Sanctitatea Sa.
De asemenea, Patriarhul Ecumenic a spus că suntem chemați, dincolo de biserica zidită, „să lucrăm împreună pentru zidirea, săvârșirea și sfințirea Bisericii vii, duhovnicești”.
„Să zidim cu credință tare, pocăință, nevoințe duhovnicești, virtuți, fapte bune, bine plăcute lui Dumnezeu”, a îndemnat Patriarhul Ecumenic Bartolomeu.

Dealul Arsenalului s-a transformat în dealul păcii

La finalul Sfintei Liturghii, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a mulțumit lui Dumnezeu pentru „binecuvântarea și harul din belșug revărsate” și a spus că Dealul Arsenalului s-a transformat în dealul păcii:
„Astăzi, prin sfințirea Catedralei cu hramul Înăl­țarea Domnului și Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Dealul Arsenalului, adică al locului în care se reparau și se depozitau arme, s-a transformat în dealul păcii și al sfințeniei, în dealul harului și binecuvântării, nu numai pentru București, ci și pentru întreaga Românie”.
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a urat Patriarhului Daniel, ierarhilor, clerului, demnitarilor și tuturor fiilor binecredincioși ai Bisericii Române „zile îndelungate, sănătate trupească și sufletească”.
„Să vă bucurați de lumina acestui far-catedrală și să vă închinați totdeauna în el cu vrednicie, în Duh și în adevăr Mântuitorului și Izbăvitorului sufletelor noastre!”, a spus la final Patriarhul Ecumenic.

Daruri și mulțumiri

Patriarhul Ecumenic a dăruit Patriarhului României o icoană a praznicului Înălțării Domnului, pictată special pentru noua Catedrală Națională la cererea Sanctității Sale, la Mănăstirea Xenofont din Sfântul Munte Athos.
„Când o veți vedea și vă veți închina înaintea ei să simțiți dragostea fierbinte pe care o nutrim față de Preafericirea Voastră și avem rugămintea să vă rugați pentru greu-încercata Biserică Mamă a Constantinopolului, pentru Patriarhul Ecumenic și pentru toți cei care împreună cu el ridică și duc Crucea lui Hristos, așa cum Simon Cirineanul a ridicat-o și dus-o pe calea Golgotei”.
La rândul său, Patriarhul Daniel i-a oferit Sanctității Sale Bartolomeu „în semn de recunoștință și de prețuire pentru prezența Sa la București” o icoană bizantină cu reprezentarea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Patriarhiei Ecumenice, al Patriarhiei Române, dar și al Mitropoliei de Patra.
Preafericirea Sa l-a numit pe Patriarhul Ecumenic „prieten al nostru” și a spus că Sanctitatea Sa este „foarte atent la toate nevoile Bisericii”.
„Reamintim faptul că noi avem o comunitate românească în Istanbul și, prin bunăvoința Sanctițății Sale, această comunitate folosește o biserică din Constantinopol, Biserica Sfânta Muceniță Paraschevi, care a fost construită de Sfântul voievod Martir Constantin Brâncoveanu”.
În continuare, Patriarhul României i-a dăruit Mitropolitului Hrisostom de Patra un set de Sfinte Vase liturgice „ca semn de prețuire” și pentru faptul că a adus în aceste zile cinstita mână a Sfântului Apostol Andrei, după ce în 2011 a adus la București cinstitul cap al Ocrotitorului României.

Sfântul Apostol Andrei ne unește spiritual

Adresând mulțumiri Patriarhului Daniel, Mitropolitul Hrisostom a subliniat că „Sfântul Apostol Andrei ne unește spiritual” cu Grecia:
„O nespusă emoție ne provoacă gândul că țările noastre, Grecia și România, cu harul Domnului și pentru rugăciunile Sfântului Apostol Andrei sunt unite prin legături istorice, întrucât în perioada anilor de restriște țara Preafericirii Voastre a găzduit mulți greci care, la rândul lor, au contribuit la dezvoltarea acestor meleaguri și au organizat războiul sfânt pentru eliberarea neamului nostru”.

Sfântul Andrei a construit catedrala

Evocând momentul aducerii capului Sfântului Apostol Andrei la București, în 2011, și a mâinii Sale în 2018, Patriarhul Daniel a spus:
„Capul Sfântului Andrei ne-a ajutat să gândim frumos la această catedrală, iar mâna sa ne-a arătat mâna care a făcut catedrala. Sfântul Andrei a construit catedrala folosindu-se de priceperea constructorilor și a pictorilor”.
„Sfântul Andrei ne ajută să gândim și să lucrăm duhovnicește și să fim misionari în timpul nostru, după modelul său”, a adăugat Părintele Patriarh.
După basilica.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.