Doi medici din Baia Mare prezenţi la Conferinţa Naţională de Îngrijiri Paliative de la Tg. Mureş

0
1180

Dr. Ildiko Damian, medic de medicină generală cu Atestat Îngrijiri Paleative şi dr. Mihaela Leşe, medic primar chirurg cu Atestat Îngrijiri Paleative din Baia Mare au participat la cea de-a XVI-a ediţie a Conferinţei Naţionale de Îngrijiri Paliative de la Tg. Mureş, în perioada 8-10 octombrie 2015. Cei doi medici au organizat, în cadrul acestei conferinţe, Atelierul cu tema „Tratamentul paleativ al plăgilor cronice. De ce paleativ?”

În cadrul atelierului s-a pus accent pe faptul că paleaţia se adresează nu doar bolnavilor cu boli incurabile, ci şi acelor pacienţi ale căror plăgi sunt mai vechi de 3 luni de zile. Tratamentul paleativ al plăgilor înglobează în egală măsură principiile paleaţiei şi al tratamentului plăgilor cronice, având ca şi obiective controlul simptomelor, con­fortul pacientului şi al familiei sale, cu creşterea calităţii vieţii, tratamentul plăgilor, abordarea problemelor psiho-sociale ale pacientului. Plăgile sunt cronice (nu se vindecă în timp normal de trei luni) şi acute (rezultatul unui traumatism). Plăgile care necesită îngrijiri paleative pot fi contaminate, infectate, mur­dare, curate-contaminate. Tot în tratamentul paleativ intră şi abordarea problemelor psihosociale asociate plăgilor cronice, adică tratarea durerii, reducerea dependenţei de alţii, depresia şi anxietatea, insomnia, ruşinea, izolarea socială, probleme de sexualitate, consumarea de resurse materiale, reducerea activităţilor zilnice.
Între tipurile particulare de plăgi cronice se amintesc: ulcerul venos, arterial, escara, ulcerul diabetic, plaga abdominală, plaga infectată, plaga după radioterapie, tumorile exulcerate, fistulele digestive ş.a.
Efectele plăgilor cronice sunt multiple: fizice – durere, miros, infecţie, pansament inestetic; psihologice, emoţionale, sociale. Cu cât se asociază mai multe comorbidităţi, cu atât vindecarea este mai dificilă. Ca şi noutate, plăgile care nu se vindecă sunt, de fapt, îngrijite paliativ.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.