Duminică, 11 noiembrie 2018, a XXV-a după Sfintele Rusalii, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în biserica Parohiei Bârsana, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, preot paroh Marcel Oprişan, unde a binecuvântat o troiţă ridicată întru pomenirea eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale, precum şi lucrările efectuate la casa parohială.
Sfânta Liturghie Arhierească
Un foarte mare număr de credincioşi a venit la biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” pentru a se ruga împreună cu ierarhul şi soborul. Între aceştia, prefectul Vasile Moldovan, primarul Teodor Ştefanca, maici de la Mănăstirea Bârsana şi de la alte mănăstiri de pe Valea Izei, oameni politici, locuitori ai satelor din împrejurimi, între care foarte mulţi tineri îmbrăcaţi, ca şi părinţii lor, în frumoasele şi unicele costume populare, precum şi un scoţian, îmbrăcat în costum specific, cu kilt, fiu duhovnicesc părintelui paroh Marcel Oprişan, pe care l-a botezat ortodox.
Din sobor au făcut parte preotul paroh Marcel Oprişan, Protos. Agaton Oprişan, stareţul Mănăstirii Petrova, frate de sânge al preotului paroh, Pr. Protopop Silviu Petre Pufulete, vicar administrativ în Anglia, Pr. Vasile Dunca, paroh în cătunul Valea Muntelui din Bârsana, preoţi din parohiile vecine, dar şi de mai departe.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu.
După Sfânta Liturghie Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a binecuvântat o troiţă din lemn, ridicată în centrul civic al comunei Bârsana, care are încrustate pe ea numele eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale şi a oficiat o slujbă de pomenire a acestora.
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a binecuvântat şi lucrările executate la casa parohială.
Cuvântul de învăţătură
Un cuvânt de învăţătură demn de ţinut minte de credincioşii prezenţi a rostit Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin explicând învăţăturile desprinse din Evanghelia duminicii a pildei samarineanului milostiv.
„Să nu răspundem răului cu rău. Să răspundem răului cu bine, pentru că numai aşa se curmă lanţul răutăţilor”, a accentuat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.
„Din pericopa evanghelică de astăzi, a mai spus chiriarhul locului, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, am putea desprinde trei lucruri, trei atitudini. Prima: este om contra om, oameni răi contra altor oameni. A doua atitudine este om pe lângă om. Trec oamenii unii pe lângă alţii şi nu se văd, nu se iubesc, nu-şi vorbesc, nu se apropie unii de alţii, ca şi cum cel de lângă, cel de aproape, n-ar exista. Aceasta a fost atitudinea preotului şi a levitului, doi slujitori la templu. A treia situaţie: om pentru om. Şi unde îl găseşte Mântuitorul pe acel om? În ţinutul Samariei, care era considerat, de către evreii din preajma Ierusalimului, spurcat. Şi, totuşi, Mântuitorul găseşte un samarinean pe care îl dă model de bunătate, că a intervenit în viaţa celuilalt. Om pentru om. Acestea sunt trei modele. Depinde în care ne regăsim.”
Trecând, apoi, la exemplul oferit de o parte a societăţii de azi, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a atras atenţia cât se poate de clar:
„Societatea în care trăim ne dă multe astfel de pilde. Pentru putere, oamenii sunt în stare să-şi ia viaţa. Pentru putere şi pentru mărire oamenii sunt în stare să se urască până la moarte. Să se judece. Societatea şi lumea de astăzi postmodernă este într-o derivă, şi-a pierdut principiile morale. Şi-a pierdut frica de Dumnezeu. Şi-a pierdut solidaritatea. Şi-a pierdut iertarea şi iubirea. Toată lumea judecă pe toată lumea. Toată lumea urăşte pe toată lumea. Toată lumea abandonează pe toată lumea. Or noi, creştinii, n-avem voie să facem aşa. Noi, creştinii, începând de la fiecare persoană, fiecare familie creştină, continuând cu comunitatea, cu preotul, cu Biserica, trebuie să fim după modelul samarineanului milostiv. Şi anume: să iubim, să intervenim, să iertăm şi să ajutăm. Şi să ajutăm nu doar ocazional. Să permanentizăm ajutorul”, a spus în concluzie Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.
Distincţii
În semn de înaltă apreciere şi preţuire pentru activitatea pastoral-misionară şi social-filantropică desfăşurată în Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale (Anglia şi Scoţia) şi pentru activitatea edilitar-gospodărească derulată de la numirea sa ca preot paroh în Parohia Ortodoxă Bârsana, Protopopiatul Sighet, precum şi pentru activităţile remarcabile pe care le-a susţinut în Londra (Anglia), Glasgow (Scoţia) şi Bruxelles (Belgia) împreună cu tinerii Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi din Protopopiatul Sighet, pentru organizarea de tabere religioase şi pentru participarea la toate ediţiile Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi din Patriarhia Română, preotul Marcel Oprişan a primit distincţia de iconom stavrofor (dreptul de a purta Sfânta Cruce).
Andrei Fărcaş, redactor la revista
“Graiul Bisericii Noastre”