În perioada 1-8 noiembrie 2018, după datina străbună, credincioşii din Ţara Lăpuşului prăznuiesc Iluminaţia, ca pios omagiu adus celor plecaţi la cele veşnice. Cu aranjamente florale, candele, lumînări şi flori, lăpuşenii şi-au adus prinosul de recunoştinţă celor decedaţi. Cultul morţilor e foarte important, an de an localnicii aprind lumînări în cimitire şi dau de pomană săracilor, conform credinţei pe care o respectă – în noaptea Luminaţiei (1/2 noiembrie), sufletele celor plecaţi se întorc în mijlocul celor dragi.
Valoarea unui om constă nu doar în importanţa pe care o dă vieţii, ci şi în respectul faţă de memoria celor care nu mai sînt. În seara de 1 noiembrie, cimitirele sînt luminate. Preoţii, la cererea familiilor, vin la cimitir pentru a oficia slujbe de pomenire pentru sufletul morţilor. Luminaţia se înscrie în rîndul sărbătorilor din vechiul cult al morţilor.
Joi, 1 noiembrie 2018 în Cimitirul greco-catolic, preotul paroh al Bisericii “Buna Vestire”, Silviu Hodiş, a oficiat slujbe de pomenire a celor răposaţi. Şi în cimitirele credincioşilor reformaţi şi romano-catolici, evenimentul a fost marcat. Alături, în cimitirul ortodox, oamenii au celebrat ”Ziua morţilor” în ziua de sîmbătă, 3 noiembrie. Protopopul de Lăpuş, preotul Florin Stan, preotul paroh Andrei Baboşan şi preotul Mihai Gheduţiu de la Catedrala ortodoxă română „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” au făcut slujbe de pomenire pentru cei morţi.
Azi, 8 noiembrie, la Poiana Botizii, comuna Băiuţ, în micul sat va fi mare praznic, obiceiul fiind ca poienarii să se întoarcă acasă de Iluminaţie, oriunde ar fi. În capela din faţa bisericii, preotul paroh Dănuţ Bogdan Cupşe va oficia o slujbă de pomenire a celor plecaţi fără întoarcere.