Cupiditatea licitatorilor – eşecul licitaţiilor

0
553

Despre modernizarea Aeroportului Baia Mare – care se vrea a fi internaţional – s-au consumat extrem de multe discuţii şi dispute legate de finanţări, proiecte, termene, licitaţii etc. soldate cu eşecuri răsunătoare.
Suficiente motive de tergiversări în realizarea reabilitării şi modernizării. Deputatul PNL Mircea Dolha se fălea cu faptul că „după un an şi jumătate, Ministerul transporturilor, în care acesta a respins proiectul de finanţare”, dînsul a făcut „lobby” şi aeroportul a „reintrat în cursa pentru finanţare”, proiectul fiind aprobat „pe 24-25.02.2014” („Graiul Maramureşului”, 28.02.2014). Consilierii judeţeni au aprobat în 03.03.2015 bugetul pentru Aeroport, cu o întîrziere de două luni, fiind alocaţi 650.000 de lei pentru unele investiţii.
Aflăm în aceste zile că lucrările de modernizare a Aeroportului nu pot fi începute, întrucît o firmă licitatoare, clasată pe a doua poziţie – oferta avansată de aceasta fiind cu 1,3 milioane de euro mai mare decît a firmei cîştigătoare – a făcut contestaţie la Comisia Naţională pentru soluţionare. Un nou motiv – justificat sau nu – pentru întîrziere!
Astfel de contestaţii au dus şi la tergiversarea reabilitării şi modernizării unor drumuri din Maramureş. Este cazul Drumului judeţean Baia Sprie – Cavnic – Bîrsana. Din cauză că a întîrziat execuţia lucrărilor, Consiliul Judeţean Maramureş a reziliat contractul cu S.C. Selina Oradea, fiind revizuit proiectul tehnic şi declanşată o nouă procedură de achiziţie publică pentru execuţia drumului. În 4 septembrie 2013, conducerea Consiliului Judeţean Maramureş estima că „pînă la jumătatea lui 2015” reabilitarea se va finaliza. Ne aflăm în octombrie 2015 şi încă unele lucrări nu sunt terminate. Tot din motive de licitaţii contestate.
La fel de grav au stat lucrurile şi cu modernizarea DN 18 tronsonul Moisei – Iacobeni, un drum absolut necesar pentru dezvoltarea turismului în Maramureş. Şi aici CNADNR a fost pusă în situaţia de a rezilia contractul cîştigat de firma Shapir Structures din Israel în 2011, care avea ca termen de finalizare a modernizării celor 82 de km de drum la 31 august 2013. Abia în 2 iulie 2015 – deci după doi ani de întîrzieri, în care borşenii s-au răsculat şi au protestat de mai multe ori faţă de situaţia dezastruoasă în care se afla calea de acces spre Bucovina, ameninţînd cu blocarea drumului – au fost semnate noile contracte cu firmele cîştigătoare ale licitaţiilor (din Cluj şi din Botoşani). Narcis Neagu, directorul general al CNADNR, prezent la semnarea contractelor la Borşa, a dat asigurări că „cel mai probabil, şantierul va fi deschis în septembrie”, iar lucrările, potrivit estimărilor reprezentanţilor firmelor cîştigătoare, „se vor finaliza anul viitor (2016) în septembrie-octombrie”.
Mai poţi avea încredere în astfel de „asigurări” (pro­babile) că firmele executante îşi vor onora obligaţiile contractuale?
La noi este ceva „putred” în legislaţia privind licitaţiile. Deşi se cunosc trucajele, scenariile şi „tainele” măsluitoare ale corupţilor de la beneficiari şi de la licitatori, nici Guvernul, nici Parlamentul nu s-au „obosit” să adopte, cu celeritate, modificări oportune, cu răspunderi şi sancţiuni civile (despăgubiri) pentru contestatarii nemotivaţi, perdanţi la licitaţii, pentru a pune frîu sigur cupidităţii acestor „contra de circumstanţă”.
Din păcate, nici un parlamentar din Maramureş – care se bat cu pumnul în piept cît sunt de dedicaţi şi se „jertfesc” pentru interesele şi binele maramureşenilor – n-am auzit să se fi coalizat pentru a accelera adoptarea aşa-zisului Cod al legislaţiei privind licitaţiile şi achiziţiile publice.
Fireşte, nu poate fi îngrădit dreptul la contestaţii. Dar cînd ele sunt făcute de dragul profitului, dorit cu ardoare nemeritată şi în vădit contrast cu oferta cîştigătorului, acest drept se transformă în abuz şi nu poate fi decît pedepsit prin legea achiziţiilor publice.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.