„Hristos este respins de lumea postmodernă, este alungat din societate”

0
64

Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat duminică, 28 octombrie 2018, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, Sfânta Liturghie Arhierească, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi, a hirotonit un teolog întru diacon şi a rostit cuvânt de învăţătură.

Sfânta Liturghie Arhierească

Din soborul slujitor la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie au făcut parte Arhim. Dr. Casian Filip, eclesiarhul Catedralei, Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, Pr. Viorel Bud, Pr. Florin Hoban, inspector şcolar pentru religie, Pr. Florin Bălan, Pr. Claudiu Ciascai, diaconi.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei, dirijat de Prof. Dr. Cosmin Lauran.
În timpul Sfintei Liturghii tânărul teolog Daniel Dascălu a fost hirotonit diacon şi va primi taina preoţiei duminica viitoare, pentru a ocupa unul din posturile de preot paroh, pe care l-a câştigat prin concursul organizat de Episcopie.
Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare a fost arhiplină de credincioşii care au venit să se roage împreună cu Chiriarhul locului şi soborul la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.

Cuvântul de învăţătură

La momentul chinonicului, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a rostit cuvântul de învăţătură, în care a vorbit despre minunile din pericopa evanghelică a duminicii, pe care le-a înfăptuit Mântuitorul.
„Aşa cum se întâmplă, în parte, în societatea în care trăim, Hristos este respins de lumea postmodernă, este alungat din societate, pentru că deranjează Crucea, Pătimirea, Răstignirea şi Evanghelia lui Hristos, a spus Preasfinţitul Părinte Epis­cop Iustin. De ce deranjează? Pentru că ne cheamă la lumina Evangheliei şi ne îndeamnă să punem mai mult preţ pe mântuirea sufletului, de­cât pe bunurile materiale, iar lumea în care trăim este preocupată exclusiv de cele materiale. De bunurile care asigură existenţa biologică. Nu este preocupată societatea de mântuirea sufletului, de viaţa veşnică, de viaţa de dincolo de viaţa aceasta trecătoare, de viaţa eternă şi de pregătirea ei. Şi de aceea, Hristos se pare că deranjează lumea în care trăim şi este alungat din societatea postmodernă şi se retrage. Unde? Acolo unde este aşteptat: în Biserica Lui, în sufletele celor care iubesc Biserica Lui şi care Îl caută, care Îl aşteaptă, cu bucurie şi care primesc cuvântul Lui mântuitor.”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.