Centrul social de tip rezidenţial pentru persoane vîrstnice “Bunul Samarinean” din localitatea Coroieni a fost construit de Primăria Coroieni, în parteneriat cu Mănăstirea “Sfîntul Prooroc Ilie Tesviteanul” Dealu Mare (stareţ Ioil Nicoară), aflată pe teritoriul administrativ al acestei comune. Centrul a fost utilat, începînd de la depozitul de alimente, bucătărie, sală de mese, frigidere, congelatoare, lifturi şi maşini de spălat. Are capelă, bibliotecă, spaţiu de lectură şi activităţi recreative. În viitor, va fi amenajat un parc cu alei şi pomi fructiferi, bazin de apă, bănci de odihnă, hidranţi pentru udarea spaţiilor verzi şi a pomilor, astfel încît locatarii să beneficieze de confort cît mai mare.
“Este cel mai modern centru rezidenţial pentru persoane vîrstnice din toată Transilvania”, a precizat arhim. dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar.
Directorul căminului, Călin Bud, ne spune: “Clădirea căminului are suprafaţa utilă de 1.000 de metri pătraţi, fiind gata să primească bătrîni în cele 25 de camere cu cîte două paturi, fiecare cu baie, frigider şi televizor. La bucătărie lucrează trei bucătărese. Pot fi internate 42 de persoane, pînă în prezent fiind ocupate 12 camere. Cazarea pe o lună costă 2.000 de lei pentru fiecare persoană. Personalul este alcătuit din: director, administrator, asistent social, două asistente medicale, medicul de familie dr. Corina Tămaş din Coroieni.
Gavrilă Ropan, primarul comunei Coroieni, a dăruit acestui cămin un autoturism de teren pentru aprovizionarea cu produse alimentare. Bucătăresele pregătesc mîncare atît pentru bătrînii asistaţi, cît şi pentru 120 de copii şi elevi din clasele I-IV din cartierul de romi “Ponorîta”.