UAC Europe, un deceniu de succes şi implicare în România

0
4509
Conducerea UACE împreună cu angajaţii care lucrează de 10 ani în companie
Conducerea UACE împreună cu angajaţii care lucrează de 10 ani în companie

UAC Europe este lider mondial într-o industrie de elită: industria aeronautică, deservind prin fabrica de la Dumbrăviţa peste 200 de clienţi de renume din întreaga lume, printre care Boeing, Airbus, primind numeroase recunoaşteri şi premii pe plan internaţional, care atestă profesionalismul serviciilor sale.
În acest an, compania împlineşte 10 ani de activitate în România, un deceniu în care, prin profesionalism şi seriozitate, a scris istoria unui succes care reprezintă un model de dezvoltare şi implicare pentru orice investitor. Încă de la începutul activităţii, compania a implementat o altfel de filosofie de afaceri, una care are la bază respectul pentru oameni, pentru lege şi pentru cuvântul dat, dar şi implicarea în toate proiectele şi domeniile importante din viaţa comunităţii, fapt care a transformat-o într-un factor de dezvoltare şi prosperitate pentru întreaga zonă.
Cei aproape 1500 de angajati ai companiei reprezintă secretul succesului UAC Europe, datorită profesionalismului şi dăruirii lor. Iar compania răsplăteşte munca şi seriozitatea lor pe măsura implicării. Politica de resurse umane ale companiei este unică şi cuprinde o serie de facilităţi importante: salarii peste media de piaţă, plătite întotdeauna la timp, bonuri şi tichete de masă, bonusuri de sfârşit de an, prime de Paşte şi Crăciun, transport gratuit, bonusuri de senioritate, traininguri de specializare, pregătire profesională continuă, schimburi de experienţă în străinătate, facilităţi pentru copiii angajaţilor (tabere de vară gratuite, cursuri gratuite de limba engleză, excursii), asigurări medicale pentru angajaţi şi familiile lor, programe de îmbunătăţire a stării de sănătate şi analize gratuite, concursuri şi stimulente pentru implicare şi idei inovative, posibilităţi de promovare şi multe altele etc.
De asemenea, UAC Europe a construit un program bine pus la punct de implicare în comunitatea locală din Dumbrăviţa, în toate domeniile de activitate, la care contribuie Asociaţia NEMUS şi American International School of Transylvania, asociaţii susţinute de UACE. Iar povestea succesului şi dezvoltării nu se opreşte aici, deoarece, pe lângă fabrica din Dumbrăviţa care continuă să se dezvolte, recent, UAC Europe a iniţiat o nouă investiţie, complementară celei existente la Dumbrăviţa, care se va construi la Tăuţii Măgherăuş.
An de an, în 15 august, marea familie UAC Europe sărbătoreşte împreună succesul, în cadrul unui eveniment devenit deja tradiţie: Picnicul UAC Europe. Prima ediţie a avut loc chiar în cadrul fabricii şi a avut circa 150 de participanţi, dar, o dată cu dezvoltarea companiei şi creşterea numărului de angajaţi, Picnicul UAC Europe a devenit o sărbătoare de mare amploare. În acest an special, sărbătoarea a avut circa 4000 de participanţi: angajaţi UAC Europe şi familiile lor, precum şi angajaţii Alu Mezinken, compania soră din Medieşu Aurit, judeţul Satu Mare şi echipa AIST, asociaţie susţinută de UAC Europe. De asemenea, la eveniment a participat staff-ul din conducerea UAC, în frunte cu Ciph Poth, CEO UAC. Picnicul care a avut loc la Complexul Secret Garden din Dăneşti s-a bucurat şi de prezenţa autorităţilor judeţene – a preşedintelui CJ, Gabriel Zetea, a primarului Felician Ciceu din Dumbrăviţa şi Anton Ardelean din Tăuţii Măgherăuş, precum şi a preoţilor şi consilierilor locali din comuna Dumbrăviţa.
În deschiderea sărbătorii, Kevin Loebbaka, preşedintele UAC Europe a salutat în limba română marea familie UAC Europe şi le-a mulţumit tuturor pentru munca şi efortul depus în cei 10 ani: ”Astăzi este o zi importantă pentru noi, vom sărbători compania şi cei 10 ani de activitate în România printr-o petrecere foarte mare, cu multe surprize şi un premiu uriaş care va fi oferit la tombolă. Vă mulţumesc tuturor pentru că sunteţi parte a succesului nostru de 10 ani. Prima petrecere a companiei a avut loc în fabrică şi a avut 150 de participanţi, astăzi suntem 4000 de participanţi. Vă mulţumesc tuturor angajaţilor şi familiilor voastre”.
Ciph Poth, CEO UAC a spus: ”Felicitări din America. Suntem foarte mândri de ceea ce aţi reuşit să construiţi în aceşti zece ani şi sunt convins că acest suuces va continua. De asemenea, sunt alături de noi, reprezentanţii companiei soră din Satu Mare, Alu Menzinken, Ingolf Planer – CEO şi Benedikt Wolfram – CFO, şi ei au ajuns la 150 de angajaţi şi în lunile următoare vor continua să se dezvolte. Voi, echipa UAC, sunteţi cei mai buni dintre cei mai buni în această industrie, să nu uitaţi acest lucru şi să nu uitaţi ce vă face cei mai buni: munca intensă, în siguranţă şi mai ales, inteligentă”.
Daniel Vărzaru, Chief Financial Officer a spus: ”Felicitări UAC, Anul acesta este unul important pentru noi, împlinim 10 ani de activitate în România şi îmi doresc să sărbătorim împreună cât mai mulţi ani plini de succes şi realizări”.
Brian Weed, directorul general al UAC Europe a spus: ”Cu toţi am muncit din greu pentru succesul din aceşti 10 ani, dar astăzi este o zi de sărbătoare, în care trebuie să ne bucurăm împeeună cu familiile noastre”.
De asemenea, şefii de departamente din cadrul UAC Europe au transmis mesaje de mulţumire şi felicitare pentru cei 10 ani.
Corina Mulea, PR&Office Manager/Director HR înlocuitor, le-a urat bun venit tuturor la Picnicul companiei şi i-a invitat pe scenă pe cei 13 angajaţi care în urmă cu 10 ani au pus bazele companiei, în aplauzele tuturor.
Apoi s-a dat startul petrecerii, garnisite cu muzică de calitate, mâncare bună şi multă distracţie. Atmosfera a fost întreţinută de Adi Sână, Aza şi band-ul lor, dar şi de artiştii de muzică populară: Marcel Fărcaş şi Mădălina Medan cu formaţia.
Pentru cei mici, Tzontzo a pregătit un parc gonflabil, ateliere de creaţie şi multe surprize.
Cel mai aşteptat moment al evenimentului l-a reprezentat tombola UAC Europe, desfăşurată în două etape, în care angajaţii au putut câştiga prin tragere la sorţi sute de premii importante oferite de furnizorii companiei: electronice şi electrocasnice, laptop-uri, telefoane, televizoare, vacanţe all-inclusive, biciclete, etc.
Surpriza evenimentului a fost marele premiu: un autoturism special, maşina preşedintelui UAC Europe, Kevin Loebbaka, un Ford Mondeo cu toate dotările, în stare impecabilă. Daniel Vărzaru, Chief Financial Officer a tras la sorţi câştigătorul acestui premiu uriaş, şi, printr-o coincidenţă extraordinară, maşina a fost câştigată de Vasile Cadar, unul dintre cei 13 angajaţi UAC Europe, care lucrează în companie de acum 10 ani. Norocosul angajat se află în SUA, la un schimb de experienţă, dar cheile maşinii au fost preluate de soţia şi fiul său, care de asemenea este angajat UAC Europe.
Compania mulţumeşte tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment deosebit: gazdelor de la Secret Garden, artiştilor care au întreţinut atmosfera, furnizorilor care au oferit premii valoroase şi, mai ales, angajaţilor care au demonstrat încă o dată că ”marea familie UAC Europe” este sufletul companiei, şi secretul acestui succes fulminant care va continua şi în viitor.
(P)(1866)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.