• Primarul Cătălin Cherecheş dinamizează dezvoltarea turistică în Baia Mare şi Maramureş •
Primăria Baia Mare doreşte investiţii masive în domeniul turistic. Astfel, la ultima şedinţă extraordinară a Consiliului Local, aleşii băimăreni au aprobat în unanimitate propunerea primarului Cătălin Cherecheş de a înfiinţa o societate nouă sub denumirea de Baia Mare Eco Travel. Aceasta ar urma să se ocupe de administrarea şi preluarea unor obiective turistice importante din judeţul Maramureş, dar şi aducerea lor la viaţă prin transformarea în zone turistice cu potenţial ridicat, astfel încât pentru turişti călătoria să fie una memorabilă, presărată cu ospitalitatea şi valorile tradiţionale pe care le oferă judeţul Maramureş.
Societatea „Baia Mare Eco Travel” va îngloba obiective turistice importante din judeţul Maramureş precum: Staţiunea Izvoare, Lacul Bodi Ferneziu, Ştrandul Municipal, Mina Herja, Valea Usturoiului, Valea Borcutului cu gurile de mină, Castelul Pocol sau Cetatea Medievală Baia Mare, păşunile montane cu sate de vacanţă, zone de camping şi agrement, respectiv zone sportive în jurul Lacului Firiza. În ideea reconstrucţiei turismului, primarul Cătălin Cherecheş s-a inspirat dintr-un prestigios proiect turistic şi de zootehnie ecologică pus în practică de soţii Volker Bulitta şi Lilli Steier, care astăzi oferă o lecţie adevărată despre ce înseamnă să iubeşti cu adevărat Maramureşul.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: „Fiind copil de silvicultor, crescut pe dealurile Maramureşului, presărându-mi-se dragostea de autentic, de valorile tradiţionale, de oameni cu mâinile muncite, am avut dorinţa ascunsă în suflet să devin şi eu cândva un ţăran maramureşean de tip nou care salvează casele strămoşilor noştri şi le oferă turiştilor care vor să cunoască istoria şi prezentul, care aşază lângă aceste gospodării tradiţionale reabilitate o fermă ecologică cu vaci, cu capre, cu bivoli, cu oi, care să încurajeze meşteşugarii din ce în ce mai rari ai satului, tâmplari, fierari, împletitori, să îşi arate talentul şi celor tineri ce vin din urmă, dar şi iubitorilor de Maramureş. Bineînţeles, îmi doresc ca principalul consultant în această dezvoltare economică a noastră, a municipiului să fie Volker Bulitta, cetăţeanul german care ne-a demonstrat că se poate, cum se poate şi că aceasta este bogăţia pe care trebuie să o scoatem din uitare şi să o valorizăm.”
Aşadar, este încă un pas făcut de municipalitatea băimăreană în ceea ce priveşte dezvoltarea sectorului turismului în cadrul administraţiei locale ceea ce va face din Baia Mare un operator turistic important în nord-vestul României.
(P)