S-au scurs 28 de ani de la trecerea în lumea umbrelor a lui Isidor Râpă. Dacă ar fi trăit, ar fi împlinit 93 de ani. Fiu de suflet al acestor meleaguri, Isidor Râpă s-a născut în 1925, în comuna Mădulari-Beica, judeţul Vâlcea. După venirea pe meleagurile maramureşene, în 1961, s-a angajat cu devotament la înălţarea lor spirituală.
Am descoperit în Isidor Râpă o personalitate complexă, care a ştiut să dea ascultare unor multiple chemări şi pasiuni spirituale, străduindu-se să fie deopotrivă folclorist, regizor, conducător de instituţii culturale, instructor de formaţii cultural-artistice, libretist, scriitor… În calitate de director al Şcolii Populare de Artă din Baia Mare, a dus în spate o activitate culturală complexă, timp de două decenii. În programa analitică a şcolii, a introdus ore de actorie, regie, muzică şi dans popular. În cadrul Studioului artistului amator, a organizat cursuri pentru instructorii de formaţii, dirijori de cor, regie de teatru, dansuri populare, cursuri extinse şi la sate, deplasându-se personal pentru organizarea lor în Bogdan Vodă, Bârsana, Breb şi la exploatările miniere Cavnic şi Săsar.
Gândurile sale le-a sădit în spectacole de ţinută, în care a învestit inteligenţă, fantezie, sensibilitate, care i-au asigurat succesul. Rămân memorabile spectacolele „Pintea Viteazul”, „Nunta păcurarului”, „Colinda lui Bogdan Vodă”, montate în 1968, la care se adaugă „Constantinu”, emoţionantă evocare a domnitorului Constantin Brâncoveanu, jucată cu minerii din Cavnic. A urmat „Tribunul”, evocare a unor episoade din viaţa lui Vasile Lucaciu. Nu putem da uitării succesul spectacolului cu adaptarea scenică a „Baladei lui Tomoiagă”, apoi a spectacolului „Măştile” reprezentat la Dragomiresti, după libretul său. Emoţionant prin dramatismul său a fost şi spectacolul „Pătru Şteampului” inspirat din viaţa grea a minerilor, montat la Clubul E.M. Săsar. Multele premii obţinute le considera ca o răsplată a reuşitelor sale în plan spiritual.
Isidor Râpă a dovedit ca nimeni altul că obiceiurile şi tradiţiile, valorificate scenic cu măiestrie şi pricepere, se evidenţiază ca spectacole de valoare, care intră la sufletul publicului. Este un argument care ne determină să ne întrebăm de ce s-a abandonat nejustificat şi cu prea mare uşurinţă acest gen de spectacol. La Budeşti, la o manifestare culturală, mai recent, am dezbătut şi adus în actualitate acest aspect. Ba în colaborare cu colegi din comună, şi nu o putem omite pe prof. Maria Şerba, am publicat volumul „Obiceiuri străbune. Librete pentru spectacole folclorice”, Baia Mare, Editura Eurotip, 2012, în care am inclus şi „Colinda lui Bogdan Vodă” şi „Nunta păcurarului”, cu gândul că cineva le va reprezenta scenic.
Isidor Râpă a cercetat folclorul literar şi muzical pe care l-a valorificat în chipul unor lucrări precum „Ceteră, lemnuţ de dor”, publicat în colaborare cu Constantin Arvinte, în 1968, şi care cuprinde 120 de melodii de cântece şi jocuri, adunate de la vestiţi ceteraşi, rapsozi şi cântăreţi din cele patru zone ale Maramureşului. Mai putem aminti „Cât-îi Maramureşu’”, Baia Mare, 1971, apoi „Maramureş, ţară nouă”, Baia Mare, 1965, ambele în colaborare cu Constantin Arvinte. Ca folclorist, a publicat volumul „Cântece din Ţara Oaşului”, Satu Mare, 1969. O parte din plăsmuirile anonime le-a valorificat în antologii şi lucrări colective: „Cu cât cânt atâta sânt”, „Ceas pe ceas se alunga”, Baia Mare, 1970.
Isidor Râpă şi-a încercat puterile şi pe tărâmul scrisului. Creaţia lui poetică a fost găzduită în paginile unor reviste. În manuscris i-a rămas volumul „Visuri de copil” şi se lăuda cu volumul în lucru „Poeme pentru nordul dacic”. În 1976, a izbutit să publice la Editura Ion Creangă „Balade şi legende maramureşene”. La aceeaşi editură, avea predat şi volumul „Povestiri miniereşti”, care n-a mai văzut lumina tiparului.
După o viaţă închinată pasiunilor şi culturii, Isidor Râpă a trecut în lumea umbrelor într-o zi de vară frumoasă ca şi chipul său, la 14 august 1990.
Pamfil BILŢIU
