Duminică, 6 mai 2018, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Slujba de Târnosire a bisericii din Vadu Izei – Şugău, Protopopiatul Sighet, şi a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.
Parohia cu două biserici vii
Parohia Vadu Izei este printre puţinele din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului care are două biserici vii, cea din centrul localităţii, cu hramul „Sfântul Apostol Andrei”, la care slujeşte preotul Gheorghe Ulici, şi cea de pe strada Şugău, cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, la care slujeşte preotul Vasile Hotico.
Slujba de târnosire
Biserica situată pe strada Şugău a fost târnosită azi, duminică, 6 mai 2018, de către Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin al Maramureşului şi Sătmarului, cu începere de la ora 9,00, după ce, la intrarea în curtea bisericii, i s-a făcut o primire foarte frumoasă, de către primarul Petru Vlaşin, preoţii Gheorghe Ulici şi Vasile Hotico, epitropi şi un grup mare de copii îmbrăcaţi în frumoasele costume populare specifice satului Vadu Izei.
Slujba de târnosire a fost oficiată după toate regulile Bisericii Ortodoxe, ca urmare a multor lucrări efectuate aici în ultimii ani. Astfel, a fost unsă în exterior cu Sfântul şi Marele Mir, în piciorul Sfintei Mese au fost puse Sfinte Moaşte de Sfinţi Mucenici, Documentul de Sfinţire, semnat de întreg soborul, Sfânta Masă a fost spălată cu apă de trandafiri şi unsă cu Sfântul şi Marele Mir, iar în cele patru colţuri ale Sfintei Mese au fost puse icoanele celor patru Sfinţi Evanghelişti: Matei, Ioan, Luca şi Marcu.
Documentul de Sfinţire a fost citit credincioşilor de protoiereul Sighetului, părintele Vasile Aurel Pop.
Biserica din Vadu Izei – Şugău a fost zidită între anii 1997-1998, după planurile arhitectului Constantin Pena din Baia Mare.
La Slujba de Târnosire a asistat şi prefectul judeţului Maramureş, Vasile Moldovan.
Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în altarul de vară, amplasat în curtea bisericii, în fruntea unui sobor de 25 de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, Protos. Gherontie Nergheş, stareţul Mănăstirii Măriuş, Protopopiatul Satu Mare, Protos. Agaton Oprişan, stareţul Mănăstirii Petrova, Protopopiatul Vişeu, Ieromonah Nifon Neamciuc, stareţul Schitului Strâmtura, Protopopiatul Vişeu, Pr. Vasile Aurel Pop, protopopul de Sighet, preoţi din municipiul Sighetu Marmaţiei şi din parohiile din jur, diaconi.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala Bizantină „Theologos” a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijată de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, iar la priceasnă a cântat şi un grup de fete din Vadu Izei, îndrumate de profesoara de religie Ileana Andreica.
La Sfânta Liturghie s-au rugat alături de credincioşi primarul Petru Vlaşin, fostul primar Gheorghe Moldovan, preşedintele Consiliului Judeţean, Gabriel Zetea, vicepreşedintele acestuia, Ioan Doru Dăncuş, consilieri locali şi judeţeni.
Cuvântul de învăţătură
Un cuprinzător cuvânt de învăţătură a rostit Preasfinţitul Părinte Iustin despre perioada cuprinsă între Învierea Domnului şi Pogorârea Sfântului Duh, despre Lumina Învierii şi duminicile din această perioadă, dedicate Luminii:
„În această perioadă în care Mântuitorul a petrecut pe pământ 40 de zile, a arătat cu putere Lumina Învierii, Lumina care luminează pe tot omul care vine în lume, pentru că Hristos era Lumina lumii. Hristos este Lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul care vine în lume, Lumina pe care întunericul n-a cuprins-o, nici nu o va putea cuprinde vreodată, pentru că este Dumnezeu Însuşi şi din Dumnezeu Izvorul vieţii şi Izvorul Luminii şi al adevărului. În această perioadă, pericopele evanghelice ce se citesc, până la Înălţarea Domnului, tocmai despre lumină şi iluminare ne vorbesc.”
Distincţii
În semn de înaltă apreciere şi preţuire pentru activitatea pastoral-misionară, edilitar-gospodărească şi social-filantropică şi pentru contribuţia adusă la înnoirea şi împodobirea bisericii cu hramurile „Pogorârea Sfântului Duh” şi „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din Parohia Vadu Izei – Şugău, Protopopiatul Sighet, preotul iconom stavrofor Vasile Hotico, distins cu Crucea Voievodală Maramureşeană şi bederniţă, a fost distins cu Gramata Episcopală, iar preotul Gheorghe Ulici cu Gramata Episcopală şi a primit în dar o cruce pectorală.
Ordinul „Crucea Sfântul Iosif Mărturisitorul” a fost înmânat de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, în semn de înaltă apreciere şi preţuire pentru relaţiile deosebit de cordiale şi constructive cu Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului şi pentru sprijinul acordat parohiilor în toate activităţile desfăşurate în folosul enoriaşilor; pentru contribuţia adusă la înnoirea şi împodobirea bisericii cu hramurile „Pogorârea Sfântului Duh” şi „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul”, din Vadu Izei – Şugău, Protopopiatul Sighet, fostului primar Gheorghe Moldovan şi actualului primar Petru Vlaşin.
Preşedintele Consiliului Judeţean Gabriel Zetea a fost distins cu „Crucea Voievodală Maramureşeană”.
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a primit în dar o icoană cu Pogorârea Sfântului Duh şi un coş cu flori.
„A fost o zi de o frumuseţe fără egal, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin în încheiere. N-am văzut nicăieri atât de mulţi coconi şi cocoane îmbrăcaţi în straie tradiţionale şi purtându-şi costumul popular cu demnitate şi rugându-se cu evlavie. E mare lucru. În Europa, tinerii şi copiii nu se mai roagă. Nici părinţii nu-i mai îndeamnă să se roage”, a spus Preasfinţitul Părinte Iustin.
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a fost pentru a XVIII-a oară în Vadu Izei de când este ierarh, iar în urmă cu trei ani, a fost distins cu titlul de „Cetăţean de Onoare al comunei Vadu Izei”.
Andrei Fărcaş,
redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”