Moţiunea simplă iniţiată de noi, liberalii, este un avertisment dur, dar realist pentru Ministrul Sănătăţii. Este generată de dorinţa de a supune dezbaterii un strigăt de disperare al angajaţilor din sistemul sanitar. Guvernul încearcă acum să-şi ascundă incompetenţa care a generat, mai mult ca oricând, dezbinarea personalului din Sănătate.
Mai bine de un an de guvernare PSD-ALDE – cu doi miniştri amăgitori – are drept consecinţă un sistem de sănătate complet bulversat de o lege a salarizării (NE)unitare. Lipsa dotărilor, a medicamentelor şi a vaccinurilor, deficitul de personal de specialitate, duc la creşterea morbidităţii populaţiei şi a mortalităţii din cauza unor boli precum rujeola, care în anul 2018 ar fi trebuit să fie complet eradicată. Sănătatea este cenuşăreasa guvernanţilor şi mai ales a actualului guvern PSD-ALDE.
Ministrul care momentan se află la conducerea Sănătăţii ar trebui să aplice politica de sănătate a ministerului, să lase spitalele în administrarea consiliilor judeţene şi a primăriilor, să nu impună managerilor să acorde sporurile pentru condiţii periculoase sub 30%, să-i oblige să încalce legea şi să răspundă pentru incompetenţă. Performanţa managerială se pare că nu are valoare pentru guvernanţi, salariile diminuate fiind ultima dovadă.
Haosul salarizării a dezbinat personalul din spitale şi a generat panică, nemuncă şi costuri suplimentare pe termen lung pentru desfăşurarea actului medical.
Medicul de familie a fost umilit, trasformat din omul care trebuie să asigure asistenţă medicală primară într-un birocrat care în fiecare zi în loc de consultaţii medicale întocmeşte numai documentaţie. Veniturile salariale ale medicilor de familie au fost uitate. Tocmai de aceea, pacienţii supraaglomerează spitalele cu afecţiuni care ar putea fi rezolvate la nivelul medicinei primare.
Minciuni despre majorări salariale pentru tot personalul din Sănătate, minciuni despre imunoglobuline, vaccinuri şi lipsa medicamentelor ar trebui să-l determine pe Ministrul Sănătăţii să conştientizeze că responsabilitatea de a aplica politica de sănătate şi programele de prevenţie în România este o obligaţie pentru care va da socoteală milioanelor de români care au nevoie zilnic de asistenţă medicală. Guvernanţii rămân insensibili la suferinţa bolnavilor.
Este foarte greu să înţelegi şi să aplici politici de sănătate în Ministerul Sănătăţii când ai primit să conduci un spital bine dotat, cu medici performanţi, cu reguli care funcţionează şi impui decizii economice fără a cunoaşte mecanisme medicale. Pacientul nu este o cifră sau un indicator de performanţă al unui spital, este un OM căruia trebuie să-i salvezi viaţa.
Programul de guvernare PSD-ALDE pentru SĂNĂTATE “Pacientul este în centrul sistemului” a EŞUAT!
Dr. Viorica Cherecheş
Deputat PNL Maramureş
(1028)