Sfântul Vasile a fost preocupat de modul cum poate avea cineva o viaţă duhovnicească înaltă, iar rodul acestor căutări a fost concentrat în scrierile pe care le-a lăsat.
Sfântul Vasile s-a născut în Rusia, în anul 1692. A fost atras de tânăr de viaţa monahală şi, în căutarea unor călugări cu viaţă îmbunătăţită, a petrecut în sihăstriile din Rusia, Ucraina şi Ţările Române. Venit în Ţara Româneacă în contextul tulburărilor prin care treceau creştinii ortodocşi din Ucraina după Unirea de la Brest Litovsk, Sfântul Vasile s-a aşezat la mănăstirea Dălhăuţi de lângă Focşani, unde a rămas timp de 20 de ani. În anul 1730, s-a retras cu câţiva ucenici în Munţii Buzăului, la Mănăstirea Poiana Mărului. Au căutat sfatul său numeroşi călugări şi credincioşi din ţinuturile Buzăului şi Vrancei şi de dincolo de hotarele acestora. În anul 1750, aflat în pelerinaj la Sfântul Munte Athos, stareţul Vasile a tuns în monahism pe monahul Platon, viitorul stareţ Paisie Velicicovshi, care petrecuse o vreme (1742-1746) în aşezămintele monahale munteneşti Dălhăuţi, Trăisteni şi Cârnul. Sfântul Vasile a fost preocupat de modul cum poate avea cineva o viaţă duhovnicească înaltă, iar rodul acestor căutări a fost concentrat în scrierile pe care le-a lăsat. Amintim dintre lucrările sale originale, scrise în slavona bisericească, următoarele: Cuvânt înainte sau Înainte călătorie la cartea lui Grigorie Sinaitul; Înainte cuvântare spre capetele fericitului Filotei Sinaitul; Cuvânt înainte la cartea Cuviosului Nil de la Sorsca; Închipuire cum să cade nouă celor ce suntem pătimaşi, şi călcăm poruncile, să ne îndreptăm prin pocăinţă şi să ne învăţăm lucrării cei cu mintea vieţuind întru supunere; Întrebătoare răspunsuri adunate din Sfânta Scriptură pentru depărtarea de bucatele cele oprite făgăduinţei călugăreşti cei de bună voie.
La 25 aprilie 1767, stareţul Vasile de la Poiana Mărului a trecut la cele veşnice, fără a se cunoaşte astăzi unde se odihnesc rămăşiţele sale pământeşti. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 4-5 martie 2003, a hotărât canonizarea sa, cu data de prăznuire la 25 aprilie.
Din învăţăturile Sfântul Vasile.
Despre post:
„Pentru că întâia pricină a sfântului post este înfrânarea cărnii şi domolirea oricărei mişcări iraţionale, lucru de mare trebuinţă şi folos monahilor.
A doua este că prin el sufletul e dispus să fie uşor spre rugăciune şi spre rugăciunea cerească.
A treia este că prin el slujim lui Dumnezeu şi postirea este bună cinstire a Lui.
A patra este că el este o satisfacere a lui Dumnezeu şi o întoarcere spre milă a mâniei Sale celei drepte.
A cincea este că prin el cerem de la Dumnezeu bunuri veşnice şi vremelnice şi celelalte. Precum zice şi dumnezeiescul Gură de Aur:
„Posteşte ca să nu păcătuieşti; posteşte, dacă ai păcătuit, posteşte, ca să primeşti; posteşte ca să nu pierzi ce ai primit.”
Postul se împarte în patru forme: post duhovnicesc, post din obişnuiţă, post natural şi post bisericesc – afară de faptul că monahii sunt datori întotdeauna să se abţină de la mâncarea de carne:
Post duhovnicesc este depărtarea de păcate.
Post din obişnuiţă e mâncarea cu măsură.
Post natural este a nu mânca şi a nu bea nimic pentru o vreme după exemplul ninivitenilor (Iona 3,7).
Iar post bisericesc este înfrânarea de la carne după legea şi canoanele bisericeşti. Acest post suntem datori să-l postească şi oamenii din lume de patru ori pe an şi în fiecare miercuri şi vineri, iar în evlavie şi în fiecare luni, deopotrivă cu monahii.”