Primul aşezământ social-filantropic al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului

0
224

Marţi, 10 aprilie 2018, a treia zi de Paşti, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a binecuvântat Căminul Rezidenţial pentru Îngrijirea Persoanelor Vârstnice “Bunul Samarinean” din comuna Coroieni, judeţul Maramureş, primul aşezământ de acest fel din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului.

Un proiect integrat cu un drum spre mănăstire

Proiectul a început în urmă cu 9 ani, ca proiect integrat, pe Măsura 322, care cuprindea mai multe obiective: construirea a două cămine culturale în satele Drăghia şi Baba, construirea unui drum asfaltat către Mănăstirea “Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de pe teritoriul comunei şi un modern cămin de bătrâni.
Căminul Rezidenţial pentru Îngrijirea Persoanelor Vârstnice “Bunul Samarinean” din comuna Coroieni, că acesta este numele oficial pe care îl poartă, este cea mai mare realizare din viaţa de primar, le-a spus cetăţenilor prim-edilul Gavril Ropan, care se află în fruntea comunei neîntrerupt din anul 2004.
Între Primăria şi Consiliul Local ale comunei Coroieni, pe de o parte, adică cei ce au accesat fondurile şi s-au ocupat de construirea şi dotarea materială a Căminului, şi Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, s-a încheiat un protocol, prin care Episcopia a preluat în administrare totală acest centru. Dorinţa primarului este ca nimeni, niciodată, să nu poată schimba destinaţia de cămin pentru bătrâni a clădirii, indiferent ce nume va purta în istorie, iar garanţia cea mai mare în acest fel o asigură Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, prin Sectorul Social-Filantropic şi Misionar, condus de consilierul eparhial Arhimandrit Dr. Ioachim Tomoiagă.
Este cel mai modern centru de acest fel din Transilvania, probabil chiar şi din ţară, făcut cu răbdare şi pricepere ardelenească, dar şi cu foarte mult suflet, pentru că, după cum se exprima primarul Gavril Ropan, dacă la bătrâneţe va ajunge aici, vrea să îi tihnească. Iar pentru că acest Cămin este şi pentru persoane nevoiaşe şi singure, devine şi un aşezământ cu scop filantropic.

Zi istorică pentru Primărie şi Episcopie

“Rămâne şi pentru noi, ca Episcopie, o zi istorică, dar este chiar ziua în care începe activitatea de aici. Pentru noi este un început. Pornim pe un drum cu multe necunoscute. Dar am pornit cu curaj în acest parteneriat pe care l-am făcut între Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului şi Primăria comunei Coroieni, dimpreună cu Consiliul Local, pentru că am găsit aici, de asemenea, curaj şi oameni de încredere”, a spus Părintele Arhimandrit Ioachim Tomoiagă
“Este un moment-eveniment, fericit ales şi cred că hotărât de Dumnezeu, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. A treia zi de Paşti este ziua cinei celei mici, numită în Biserică Cina din Emaus. Este o zi a comuniunii, o zi a mângâierii, o zi a mesei în jurul căreia se adună oamenii în familie. Această lucrare deosebită pe care domnul primar Gavril Ropan a promovat-o şi a finalizat-o este destinată fraţilor şi surorilor nevoiaşi şi bătrâni, care vor avea parte de dragostea şi de iubirea noastră creştină. Filantropia creştină nu este doar asistenţă socială. În Europa se face foarte multă asistenţă socială, însă cei care îi asistă nu au nimic creştin să le ofere, dragoste şi iubire, decât servicii contra cost. Asta nu face parte din tradiţia Bisericii noastre. În tradiţia Bisericii noastre, a Bisericii lui Hristos, filantropia sau actul caritabil are întotdeauna în centru pe Hristos, iar acela pe care îl primim în casa noastră, în Centrul nostru, care se numeşte «Bunul Samarinean», îl primim ca pe trimisul lui Dumnezeu, pe omul lui Dumnezeu, chipul lui Dumnezeu, indiferent ce condiţie socială are, ce pregătire intelectuală are, ce vârstă are sau ce capacitate are el de a înţelege. Nu asta este important. Este important să înţelegem că noi avem grijă de el, pentru că este după chipul lui Dumnezeu şi suntem îndatoraţi să-i arătăm iubire, pentru că prin oameni lucrează Dumnezeu. Acest lucru se petrece astăzi aici”, a mai adăugat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

***
Popularea acestui cămin, cu 40 de vieţuitori, se va face după o selecţie şi anchete sociale ample, în cel mai scurt timp, fiind vorba de săptămâni doar.
La slujba de binecuvântare a venit întreaga comună, 12 preoţi din satele din jur, între care Arhim. Dr. Macarie Motorgna, stareţul Mănăstirii Rohia, Protos. Vasile Filip, stareţul Mănăstirii Rohiiţa, preoţi şi diaconi care au dat răspunsurile la slujbă, deputatul Cherecheş Viorica, consilieri judeţeni şi locali, alţi oaspeţi.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.