Slujba Învierii Domnului, Sfânta Liturghie şi Vecernia la Catedrala Episcopală din Baia Mare

0
399

Sâmbătă, 7 aprilie 2018, cu începere de la ora 24,00, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, Slujba Învierii Domnului, urmată de Sfânta Liturghie solemnă din ziua de Paşti. De la ora 12,00, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a oficiat Vecernia din ziua de Paşti sau Slujba celei de a doua Învieri.

Sosirea Luminii Sfinte de la Ierusalim

Pentru al nouălea an consecutiv, Lumina Sfântă, coborâtă din cer la Mormântul Domnului de sărbătoarea Învierii, a fost adusă şi în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, pe cheltuiala proprie a inginerului Mircea Leţiu, fost membru în Adunarea Naţională Bisericească şi Adunarea Eparhială.
Sfânta Lumină a fost preluată de pe Aeroportul Otopeni, unde a fost adusă cu o cursă privată de o delegaţie a Patriarhiei Române, şi a fost transportată cu un avion până la Aeroportul din Satu Mare.
De la Satu Mare, Sfânta Lumină a fost preluată de o delegaţie a Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, condusă de Părintele Arhimandrit Casian Filip, eclesiarhul sfântului locaş.
În jurul orei 11,30, delegaţia a sosit cu Sfânta Lumină la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”, de unde a fost preluată de reprezentanţii bisericilor pentru credincioşii băimăreni şi din jurul Băii Mari, pentru a o primi la Slujba Învierii.
Sfânta Lumină a coborât din cer la Mormântul Domnului din Ierusalim sâmbătă, 7 aprilie, după ora 14,00, ca un simbol al iubirii faţă de noi a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, fiind preluată apoi, de pe Sfântul Mormânt, de Patriarhul Ierusalimului şi distribuită delegaţiilor din întreaga lume, care au asistat la acest mare şi tainic eveniment, care ne demonstrează netăgăduit că Iisus Hristos Mântuitorul este Lumina Lumii.
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a predat Sfânta Lumină de la Ierusalim delegaţiilor venite la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare pentru a o duce în bisericile lor.

Slujba Învierii Domnului

La ora 24,00, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a ieşit din Sfântul Altar pe soleea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare cu două lumânări mari în mâini şi a invitat credincioşii, care au umplut sfântul locaş până la refuz, să vină să ia lumină din Sfânta Lumină coborâtă din cer la Mormântul Domnului din Ierusalim. Apoi a trecut prin mijlocul Catedralei cu cele două lumânări aprinse în mâini pentru ca fiecare credincios să poată lua Lumină din Lumina lui Hristos, transformând Catedrala într-o feerie de lumini din Lumina Sfântă. Cu adevărat, credincioşii au simţit că Hristos este, prin această Lumină, în mijlocul lor. Între cei prezenţi la Slujba Învierii Domnului s-a aflat şi primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, membru în Adunarea Naţională Bisericească, care a primit Lumina Sfântă din mâinile Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin.
A urmat procesiunea în jurul Catedralei, alt moment deosebit, de o rară frumuseţe, care s-a terminat cu oficierea Slujbei Învierii pe esplanadă, la care au asistat multe mii de credincioşi, tot mai mulţi de la an la an.
În încheierea Slujbei Învierii, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a rostit un cuvânt de învăţătură despre rostul Învierii lui Hristos, despre importanţa acestei sărbători a creştinismului.
„Această noapte sfântă şi mare, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, în care prăznuim Învierea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a răstignit, a pătimit, a murit şi a Înviat a treia zi, după Scripturi, este praznic al praznicelor şi sărbătoare a sărbătorilor. Este ziua în care întunericul a fost luminat de Lumina lui Hristos, pentru că Mântuitorul deodată, spune învăţătura Bisericii noastre, era în Mormânt cu Trupul, în Iad cu Sufletul şi în Rai cu tâlharul, ca un Dumnezeu. Ce reţinem noi din întruparea, pătimirea, răstignirea şi moartea pe Cruce a Domnului este faptul că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om din iubire de oameni pentru noi şi pentru a noastră mântuire. S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria suprafiresc, a vieţuit ca un om, având toate stările noastre omeneşti, foame, sete, frig, căldură, bucurie, întristare şi durere, afară de păcatele noastre, care sunt legate de căderea noastră. Şi în cele din urmă a primit să bea şi paharul morţii, ca unul dintre noi, ca orice muritor, ca să treacă prin toată tragedia fiinţei umane, care s-a petrecut după cădere a în păcat.”

Sfânta Liturghie Arhierească

După încheierea Slujbei Învierii, care a fost una dintre cele mai frumoase din ultimii ani, Soborul slujitor, în frunte cu Preasfin­ţitul Părinte Episcop Iustin, a intrat în Catedrală, împreună cu credincioşii, pentru a săvârşi Sfânta Liturghie Arhierească solemnă a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.
Din soborul în fruntea căruia s-a aflat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, au făcut parte Arhim. Dr. Casian Filip, eclesiarhul Catedralei, Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial misionar şi social-filantropic, precum şi slujitorii Catedralei: Pr. Viorel Bud, Pr. Vasile Botiş, Pr. Florin Hoban, inspector şcolar pentru religie, Pr. Florin Bălan, Pr. Claudiu Ciascai şi 10 diaconi.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, dirijat de Prof. Dr. Cosmin Lauran.
În timpul Sfintei Liturghii s-au mărturisit şi împărtăşit un număr mare de credincioşi, unii dintre ei după un ajun de trei zile, o jertfă care se face din ce în ce mai rar în zilele noastre.
Este al XV-lea an de când, la Catedrala Episcopală, se oficiază Sfânta Liturghie din ziua de Paşti în continuarea Slujbei Învierii.
În urmă cu 15 ani, Catedrala Episcopală a fost târnosită de vrednicii de pomenire Patriarhi Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române şi Petros al VII-lea al Alexandriei şi al Întregii Africi.
Dacă ne gândim la milioanele şi milioane de oameni din ţară şi din străinătate, care au fost în noaptea Învierii alături de preoţii lor duhovnici, de preoţii din mănăstiri şi din toate bisericile de enorie, care, la mijlocul nopţii, au prăznuit Învierea Domnului, avem înaintea ochilor noştri o panoramă enormă a Ortodoxiei drept credincioase, a credinţei în Iisus Hristos Mântuitorul, Cel Răstignit pentru mântuirea oamenilor, amplificată din sat în sat, din localitate în localitate. Pentru credinţa în Învierea lui Hristos se moare încă în Orientul Mijlociu şi bătrâna Europă.

Vecernia din ziua de Paşti

Duminică, 8 aprilie 2018, ziua de Paşti, de la ora 12,00, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a oficiat, în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, slujba celei de a doua Învieri, în fruntea unui sobor de preoţi, şi s-a citit Evanghelia în mai multe limbi.
Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a rostit un cuvânt de învăţătură despre semnificaţia Vecerniei din ziua de Paşti:
„Această Vecernie sau a doua Înviere semnifică, propriu-zis, momentul în care Mântuitorul, după Înviere, se arată ucenicilor Săi spre seară. Mântuitorul, după Înviere nu S-a arătat celor care L-au prigonit, celor Care L-au negat, celor care L-au judecat, celor care L-au Răstignit şi L-au omorât din ură şi invidie, ci S-a arătat celor care L-au iubit.”

Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.