În aceeaşi zi de 26 martie, Biserica îi prăznujieşte pe Sfinţii 26 de mucenici care au pătimit în Goţia. Pe la mijlocul veacului al III-lea, pe pământul României de azi – locuit pe atunci de daco-romani, strămoşii noştri – , s-au aşezat treptat triburi de goţi, prima populaţie migratoare care a ajuns la noi.
Mai târziu, prin secolul al IV-lea, goţii s-au îndreptat spre Apusul Europei. Unii dintre ei cunoscuseră învăţătura creştină încă înaintea aşezării lor printre daco-romani, pe când se găseau în teritoriile din nordul Mării Negre. Aşezându-se printre daco-romani, poate că unii din ei vor fi lucrat pentru încreştinarea unor goţi.
În secolul al IV-lea, goţii de la noi aveau propriul lor episcop, pe Ulfila, un om învăţat, care a făcut misiune printre ei peste 40 de ani. El a predicat în teritoriile nord-dunărene în limbile latină, greacă şi gotică, a creat un alfabet pentru ei şi a tradus aproape toată Biblia în limba gotică. Activitatea lui a fost tulburată, nu peste mult timp, de o prigoană dezlănţuită împotriva goţilor creştini de către conducătorul lor Aorich, în anul 348. De aceea, Ulfila a fost nevoit să se refugieze în sudul Dunării, în provincia romană Moesia Inferior, aşezându-se, probabil, în cetatea Durostorum, în care şi-a continuat lucrarea misionară până la moarte, prin anii 381 – 383. O nouă persecuţie împotriva creştinilor din nordul Dunării a dezlănţuit regele got Athanaric prin anii 370 – 372. Cu puţin înainte, împăratul Valens al Constantinopolului l-a biruit pe Athanaric într-o luptă. Drept răzbunare, a pornit această persecuţie, socotind că goţii şi daco-romanii creştini ar fi avut legături cu împăratul Valens, care era creştin, în cursul persecuţiei au pătimit pentru Hristos mai mulţi goţi creştini. Numele unora din ei sunt cunoscute dintr-un fragment de calendar got, păstrat numai pentru zilele de 23 octombrie – 30 noiembrie, dar şi din anumite acte martirice. Ar fi fost în număr de 26. Toţi au îndurat martiriul din porunca unui conducător got cu numele Vingurich. Se spune că au fost arşi de vii într-o biserică, undeva la vărsarea râului Argeş în Dunăre. Rămăşiţele lor pământeşti au fost strânse de o creştină cu numele Gaatha, soţia unui conducător got şi fiica ei Dulcilla, care le-au dus, cu ajutorul creştinului Vellas, în oraşul Cizic, în apropiere de Constantinopol, unde trăiau mai mulţi goţi creştini. Dulcilla a rămas acolo, iar Gaatha şi Vellas, reîntorşi între goţii de la noi, au fost ucişi cu pietre.
