Duminica a IV-a din Postul Mare, în acest an duminica din 18 martie, este dedicată Sfântului Cuvios Ioan Scărarul.
Sfântul Cuvios Ioan Scărarul a vieţuit între anii 578-649. A intrat în cinul monahal la vârsta de 16 ani. Sfântul Ioan Scărarul l-a avut ca povăţuitor pe Cuviosul Macarie, timp de 19 ani. După moartea părintelui său duhovnicesc, Sfântul Ioan Scărarul s-a retras într-o peşteră, unde a dus o viaţă aspră vreme de 40 de ani. A fost vreme îndelungată egumen al mănăstirii din Muntele Sinai. El este autorul lucrării „Scara”, carte care ne descrie viaţa duhovnicească sub forma unei scări cu 30 de trepte care ne duce spre Dumnezeu. „Scara” a fost tradusă în limba română de părintele Dumitru Stăniloae şi se află cuprinsă în volumul al IX-lea al Filocaliei.
Biserica i-a închinat Sfântului Ioan Scărarul a patra duminică din Postul Sfintelor Paşti. Sfântul Ioan Scărarul mai este cunoscut sub numele de Ioan Sinaitul, datorită faptului că a fost egumen la Mănăstirea Sinai. Însă, pentru erudiţia şi cultura sa, este numit şi Ioan Scolasticul. Numele de „Scărarul” sau Climacus vine de la principala sa operă, intitulată „Scara Paradisului”.
Sfântul Ioan Scărarul a trecut la cele veşnice în anul 649 şi este prăznuit în 30 martie al fiecărui an.