În ziua de 21 februarie 2018, s-a desfăşurat marea sărbătoare a comunităţii româneşti din dreapta Tisei, ajunsă la a şaptea ediţie. Astfel, în Apşa de Mijloc, la Şcoala de Gradul I-III cu predare în limba română, în prezenţa unui numeros public, care a făcut neîncăpătoare sala de festivităţi, a avut loc un program artistic susţinut de elevii şcolilor româneşti din Transcarpatia-Ucraina, care a cuprins şi un concurs de interpretare şi recitare de cântece şi poezii româneşti pe tema limbii române – limbă atât de iubită de românii din Maramureşul Istoric de pe teritoriul ucrainean, aflată acum într-o poziţie delicată în urma legilor învăţământului şi audiovizualului date de Duma din Kiev. Cu acest prilej, apşenii au ţinut să reamintească faptul că sunt români şi doresc să rămână români, să poată vorbi şi învăţa în limba lor maternă. • A fost lansat nr. 3 al ziarului La nord de Tisa, dedicat românilor din dreapta Tisei, de către Asociaţia Boema OJT Baia Mare (Mihai Cozma), şi revista Vatra Strămoşească nr 19, revista elevilor şi profesorilor de la Şcoala românească din Apşa de Mijloc.
Manifestaţia a fost onorată de Doru Dăncuş, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş, Lucian Indreiu, viceconsulul României la Slatina (Solotvino), iar din partea oficialităţilor ucrainene, Oksana Sevic, şefa secţiei raionale de învăţământ Rahău. Organizatori şi gazde au fost: Şcoala Generală Apşa de Mijloc, director Elena Şovak, şi Asociaţia Boema OJT. Premiile pentru cei mai buni recitatori şi interpreţi au fost oferite de către CJ Maramureş şi deputatul Vlad Duruş, care a făcut o importantă donaţie de carte. O surpriză plăcută: CJ Maramureş a donat câteva sute de cărţi Liceului Mihai Eminescu din Slatina, care astfel are cărţi, dar n-are … bibliotecă (rafturi). Evenimentul a fost mediatizat de TVR Internaţional (Aura Dobre) şi de Radio România Actualităţi (Adrian Marchiş).
La final, auditoriul din dreapta şi din stânga râului Tisa a putut să simtă pe deplin justeţea vorbelor poetului Nichita Stănescu: Limba română e patria mea! Ziua Limbii Materne este sărbătoare internaţională, proclamată de ONU în anul 1999 şi prima dată sărbătorită la noi în 21 februarie 2000. (G.M.)