Tînărul (24 ani) Emil Pop din comuna Groşii Ţibleşului a înfiinţat o crescătorie de găini ouătoare, într-un spaţiu de 70 de metri pătraţi. Sînt găini din rasa „Hanloin”, care produc ouă şi carne.
Cum a început totul? Emil s-a înscris la un curs pentru tineri antreprenori, organizat de S.C. 3Art S.R.L, după care a participat la un concurs de planuri de afaceri organizat de Primăria oraşului Tg. Lăpuş. Fiind unul dintre cîştigători, a primit suma de 4.000 lei, pe care a decis să-i investească şi a cumpărat 250 de găini ouătoare, pe care le-a cazat într-un spaţiu special construit pentru ele, în Groşii Ţibleşului, lîngă casa familiei.
Ouăle se vînd la preţ accesibil, în localitate şi în alte părţi, de unde apar cereri. În acest fel a pornit afacerea de familie Pop I. Emil P.F.A., care continuă să se dezvolte.
Tînărul antreprenor are comenzi de ouă din satele învecinate, vinde la Tg.Lăpuş, chiar şi în Baia Mare sau Satu Mare. Ceea ce dă un plus de valoare ouălor sale este tocmai faptul că găinile sînt hrănite cu produse naturale: porumb în proporţie de 70%, iarbă verde sau fîn, precum şi proteine, vitamine şi minerale (PVM), care să menţină păsările sănătoase şi ouăle bogate în nutrienţi.
Cei care doresc primesc ouăle la domiciliu, întrucît există o astfel de facilitate de livrare. Emil Pop ne-a spus: ”Eu nu urmăresc atît de mult cîştigul, cît mai degrabă vreau să fie clienţii mulţumiţi. Un client mulţumit îmi aduce încă doi, pe cînd unul nemulţumit îmi înlătură zece. De aceea, eu pun pe primul loc calitatea produselor şi serviciului pe care îl ofer, şi mai apoi profitul meu…”.