Un nou proiect important din strategia de dezvoltare a oraşului Seini, parcurs pas cu pas de către primarul Gabriela Tulbure aproape de doi ani a ajuns la stadiul de semnare a contractului de execuţie. Este vorba despre creşterea eficienţei energetice a clădirilor rezidenţiale colective, respectiv patru blocuri de locuinţe, situate pe strada Cuza Vodă (3) şi unul din Piaţa Unirii. Se urmăreşte îmbunătăţirea condiţiilor de confort pentru 85 de spaţii locative prin aplicarea soluţiilor de reabilitare termică, reducerea consumului anual specific de energie termică sub 100 kw/m²/an, pentru cele 4 componente, în vederea asigurării necesarului de căldură, a creşterii randamentului şi optimizării exploatării sistemului de încălzire, reducerea cheltuielilor de întreţinere, îmbunătăţirea condiţiilor de exploatare a spaţiului comun şi fireşte îmbogăţirea esteticii zonei centrale. Lucrările ce urmează să fie executate sînt închidere de balcoane, izolare termică faţade, termo şi hidroizolare terase, reparaţii acoperiş, izolare termică planşeu, reabilitare instalaţii electrice şi de iluminat din spaţiile comune, paratrăsnet, instalare echipament fotovoltaic, finisaje, facilităţi pentru persoane cu dizabilităţi, trotuare de protecţie ş.a. Proiectul este finanţat de Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operational Regional 2014-2020, Axa Prioritară – Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, cu prioritatea de investiţii – Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionarii inteligente a energiei din surse regenerabile în infrastructuri publice şi din bugetul local. Autoritatea de management este Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, avînd organism intermediar: Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest. Valoarea totală a cererii de finanţare este de 3.867.455,08 lei. Firma „Truck Sped” cu sediul în Fărcaşa este cîştigătoarea contractului de execuţie, semnat alături de primarul Gabriela Tulbure de Petrică Chiş, în prezenţa multora din proprietarii de apartamente ale celor patru componente. Imediat după acest important pas realizat, proiectul fiind foarte dorit şi aşteptat, va fi emisă autorizaţia respectiv ordinul de începere a lucrărilor, termenul fiind 28 octombrie 2018.