Guvernanţii şi opozanţii se provoacă în timpul mandatului, căci din acest joc politic vor fi selectaţi următorii administratori ai treburilor publice. Alegătorii nu ţin cont de ideologii, îşi schimbă convingerile în funcţie de evoluţia mai mult sau mai puţin convingătoare a partidelor şi a politicienilor. Aceasta este regula democraţiei şi n-ar trebui să căutăm alta!
Liderii de opinie au un important rol în această bătălie continuă, intervenţia lor fiind credibilă şi de folos mai ales cînd susţin opoziţia, pe care o ajută să-şi îndeplinească rolul de critic al puterii. Circulă ideea că alegătorul român doreşte o intensă protecţie socială pentru că e sărac, pensionar, de la ţară… Minţile înfierbîntate spun că sîntem un popor înapoiat, dar lipsa lor de respect pentru oameni va duce mai devreme sau mai tîrziu la poziţii nedemocratice, ironia va cădea în băşcălie şi va degenera în încălcarea demnităţii umane.
Discriminarea îşi face astfel cuib în societate şi justifică luarea de poziţii de neînţeles. Dacă spui despre unii că sînt proşti, societatea se divizează artificial şi va găsi apoi şi alte alterităţi… Principiile democratice vor fi atunci înlocuite cu cele care contestă supremaţia utopică a poporului. E şi asta o idee, că banii sînt valoarea supremă, nu munca.
Concepţiile de falsă supremaţie intelectuală a unora asupra altora duc la apariţia protestelor şi în cele din urmă elitiştii vor cere separarea partidelor în bune şi rele, introducerea de legi restrictive pentru unii şi interzicerea accesului altora la funcţiile publice. Normele europene prevăd însă prezumţia de nevinovăţie ca un criteriu absolut al statului de drept. Descoperirea şi pedepsirea corupţiei este o necesitate pentru buna guvernare, este adevărat, în limitele legii. Cetăţenii simpli sînt împinşi să emigreze, e bine, e rău, fiecare are dreptul să-şi caute fericirea unde crede de cuviinţă.
Preşedintele Klaus Iohannis a organizat o conferinţă de presă în apărarea justiţiei, separînd penalii de nepenali. Ca reacţie, în faţa Preşedinţiei, s-au adunat o sută de protestatari cu portocale în mînă, amintindu-i preşedintelui de procurorul poreclit Portocală. Românii sînt fie indignaţi, fie au reacţii părtinitoare faţă de politicieni, dar cei responsabili nu-i admiră necondiţionat, dar nici nu-i atacă la persoană. Graniţa dintre simţul critic dezvoltat şi duşmănia pe faţă nu trebuie depăşită, spaţiul dintre simpatie şi antipatie trebuie ocupat de raţiune.
Politicienii ar trebui să fie exemple de moderaţie în discursurile lor, însă ei apelează la formule uşor memorabile (penali, portocali), poncife, etichete insultătoare, ca să-şi expună adversarii dispreţului public. Cea mai eficientă armă politică rămîne adevărul, discuţia deschisă. Nu adversarul trebuie luat la ţintă, ci argumentele sale să fie combătute. Cine nu are argumente, insultă. Cine nu are contraargumente, protestează.
Regula esenţială e politeţea, relaţia corectă. Lozincile banalizează ideile, denotă dezinteres faţă de rezolvarea problemelor. Politica exclusivistă nu acceptă adversarul, duce la eliminarea acestuia şi la instaurarea gîndirii unilaterale. În faţa exceselor dintr-o parte sau din cealaltă, cetăţenii cu simţul dreptăţii nu se lasă influenţaţi şi nu-şi pierd accentul critic, ci îi respectă pe administratorii treburilor publice. Nu-i aplaudă, nu-i hulesc, ci îi plătesc şi le cer să facă!…
