Sfânta Liturghie la biserica „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli” din Baia Mare

0
507

Duminică, 11 februarie 2018, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la biserica cu hramul „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli” din Baia Mare.

Sfânta Liturghie Arhierească

Din sobor au făcut parte Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, Pr. Milan Bălan, consilier eparhial coordonatorul Sectorului Teologic-Educaţional, slujitor la acest Sfânt Altar, Pr. Gheorghe Bălan, paroh, fost consilier eparhial economic, Pr. Lect. Univ. Dr. Dorinel Dani, slujitor la acest Sfânt Altar, diaconi.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul bisericii, înfiinţat în urmă cu 25 de ani, dirijat acum de Eugen Indre.
Biserica a fost arhiplină de credincioşi veniţi din cartierul băimărean al Gării, dar şi din celelalte cartiere băimărene.

Cuvânt de învăţătură despre Înfricoşătoarea Judecată

Un amplu şi explicit cu­vânt de învăţătură a rostit în faţa credincioşilor Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, vorbindu-le despre pericopa evanghelică citită în această duminică, a Înfricoşătoarei Judecăţi, dar şi despre judecata particulară şi Judecata de Apoi.
„După sfârşitul fiecăruia dintre oameni este o judecată particulară, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Sufletul omului este dus de îngerul păzitor, de sfântul ocrotitor înaintea Dreptului Judecător. Şi are loc o judecată particulară a fiecărui suflet şi sufletul este aşezat într-o anumită stare provizorie până la Judecata de Apoi. De ce această judecată provizorie? Pentru că faptele pe care le-a făcut omul în viaţă continuă să aibă efecte după moartea lui. Dacă a făcut omul mult bine în viaţa lui, a făcut bine comunităţii, societăţii, nea­mului, Bisericii, a scris şi vorbit frumos, a determinat pe alţi oameni să se întoarcă de pe o cale greşită, a avut o influenţă bună, dacă a fost un tată sau o mamă responsabil(ă) pentru creşterea copiilor, şi au crescut copiii în credinţă (inclusiv viaţa copiilor şi urmările vieţii lor şi a nepoţilor şi a strănepoţilor, în funcţie de educaţia pe care au primit-o în familie, în biserică) şi ceea ce a făcut fiecare dintre noi pentru lume, creşte binele, dar creşte şi răul dacă am scris cărţi eretice, dacă am făcut mult rău, dacă am nedreptăţit, dacă am asuprit, dacă am judecat, dacă am depus mărturie mincinoasă şi am distrus familii, că dacă am distrus o familie se distrug şi urmaşii, are efecte negative cumplite. Toate acestea, şi faptele bune cresc şi sporesc, şi continuă după moartea omului, şi faptele rele. Şi atunci, nu-i definitivă şi irevocabilă judecata particulară. Este provizorie, pentru că în funcţie de ceea ce a făcut omul în viaţă, la Judecata Finală se vor adăuga toate lucrurile bune, care s-au amplificat după moartea lui sau rele care s-au amplificat după moartea lui.”
Părintele paroh Gheorghe Bălan a mulţumit Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin pentru frumoasa Liturghie Arhierească oficiată în această duminică şi i-a oferit un frumos coş cu flori albe.
xxx
Biserica cu hramul „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli” din Baia Mare a fost construită, din beton şi cărămidă, începând din 1991, pentru a sluji comunitatea parohială care a luat fiinţă la sărbătoarea Învierii Domnului din anul 1990, la iniţiativa preotului Gheorghe Bălan, actualul paroh. În acel an, a fost lansată şi tema de proiectare pentru noua biserică.
Într-un an, s-a construit demisolul, astfel că în septembrie 1992 a fost terminat demisolul, iar în 26 octombrie a fost sfinţit.
În anul 1997, biserica a fost terminată şi pregătită de pictură, iar în 12 noiembrie 2000, a fost târnosită. A fost prima biserică din Baia Mare târnosită de după Revoluţie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.