Castanul comestibil din regiunea Băii Mari începe să se vindece

0
2145

Luni dimineaţă, în debutul Festivalului Castanelor, la sediul Ocolului Silvic Municipal Baia Mare, a avut loc ceea ce organizatorii au denumit „Simpozionul Castanul Comestibil”, cu tema „Tratarea castanului comestibil de la Baia Mare – starea de sănătate a acestuia”. A fost, în fapt, o conferinţă de presă, la care au participat, alături de ziarişti, ing. Costel Bucur, director programe Păduri şi arii protejate în cadrul W.W.F. România, dr. ing. Dănuţ Chira, de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” Braşov, dr. ing. Maftei Leşan, şeful Ocolului Silvic Municipal şi primarul Cătălin Cherecheş.

Eforturi dincolo de graniţe

Tema discuţiilor a reprezentat-o stadiul tratamentelor aplicate castanului comestibil din zona Băii Mari, afectat încă din anii ‘80 de cancerul de scoarţă, o ciupercă provenind din China, care ar fi putut duce la extincţia acestei specii de arbori în judeţul nostru. Arboretul de castan comestibil de aici face parte din Situl Natura 2000 (2.059.9 ha),  preluat în custodie de Ocolul Silvic Municipal Baia Mare.  castan4Suprafaţa Rezervaţiei Naturale 2581 „Arboretul de castan comestibil de la Baia Mare” este de 631,8 ha  şi se situează pe teritoriul administrativ al localităţilor Baia Mare, Baia Sprie şi Tăuţii Măgherăuş (se află în custodia aceluiaşi Ocol Silvic). În ultimii ani s-a lucrat împreună cu specialişti greci şi italieni, în încercarea de a salva aceste păduri, în prezent Consiliul Local derulând un proiect pe fonduri europene intitulat „Iniţierea implementării managementului integrat al Rezervaţiei de castan comestibil Baia Mare şi al Sitului Natura 2000, ROSCI 0003”. Conform datelor furnizate de ing. Costel Bucur, în ultimii 3 ani s-a încercat identificarea statutului de conservare a castanilor, elaborarea măsurilor de conservare şi realizarea unui plan de însănătoşire a castanilor în toată depresiunea Băii Mari. „Acum, aceasta este printre puţinele arii protejate din România care are un plan de management aprobat”, a declarat inginerul.

Castanul nu va dispărea

Dr. ing. Dănuţ Chira a arătat că boala a fost semnalată în 1984 în zona Dura. Boala este foarte periculoasă; ea a omorât tot castanul în America şi o mare parte din pădurile de castan din Europa. Din fericire, în Italia s-a descoperit un virus care tratează boala. „Metoda nu e simplă deloc. Ciuperca are 76 de tulpini. În siringă trebuie să ai ciuperca virusată, dar trebuie să fie aceeaşi tulpină. În acest sens, se fac teste de laborator”, spune dr. ing. Chira. Deja există căstănişuri tinere vindecate, semn că tratamentele au început să dea roade. „Avem încredere că nu dispare castanul comestibil”, ne asigură Dănuţ Chira. De exemplu, în Tăuţii Măgherăuş, pe Valea Băiţa, toţi castanii sunt vindecaţi. Ing. Costel Bucur spune că avem motive să fim optimişti: „Acum 10 ani vorbeam de avansarea bolii cu paşi repezi. Acum a început să crească suprafaţa sănătoasă, în dauna celei îmbolnăvite.” Cei care pot fi trataţi sunt arborii tineri, cu diametrul de 6-20 cm. Castanii dau primele roade pe la vârsta de 10-15 ani; o recoltă bună dau, însă, de abia pe la 25-30 de ani, aşa că mai avem de aşteptat până când la Festivalul Castanelor vom putea cumpăra cantităţi mari de castane recoltate din zona noastră.

castan2O sărbătoare grăbită

În privinţa acestui subiect, ing. Costel Bucur a spus: „Sărbătoarea Castanelor a venit puţin prea spre începutul toamnei. Să nu agresăm castanii lovind cu pari în coajă şi îngreunând vindecarea!”, a îndemnat el, spunând că recoltarea castanelor ar trebui să se facă după ce acestea cad pe pământ în mod natural. De aceea, Festivalul Castanelor ar trebui amânat, spune ing. Bucur, spre mijlocul lunii octombrie. Primarul Cătălin Cherecheş a luat în considerare această sugestie, însă programarea sărbătorii ţine cont şi de alte aspecte, cum ar fi vremea sau plecarea studenţilor la facultate. Cherecheş l-a chemat pe Bucur alături de el, în echipa care se ocupă de candidatura Băii Mari la titlul de Capitală Culturală Europeană, iar inginerul a fost de acord să poarte discuţii pe această temă. Primarul a vorbit şi despre planurile sale de a institui în zona Băii Mari un regim de parc natural, cu numele Firiza. Aceasta se doreşte a fi o încercare de a recupera ambientul pe care Baia Mare, fostă staţiune balneoclimatică, l-a avut în trecut. În acest moment au loc consultări cu proprietarii de terenuri din zona vizată, pasul următor fiind o hotărâre de Guvern în acest sens.
În ceea ce priveşte cancerul de scoarţă, boala migrează spre Est, extinzându-se în Caucaz, unde specialiştii români sunt gata să ofere o mână de ajutor pentru eradicarea ei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.