În Anul Centenarului caut să-mi lămuresc ce se întâmplă cu Basarabia? Cele mai la îndemână sunt cărţile. Mă atrag acelea care mă învaţă că „atunci când vorbim despre trecut, nu trebuie să ne instalăm acolo”. Recenta apariţie “Reunirea realităţi, costuri, beneficii” semnată de Dan Dungaciu şi Petrişor Peiu (Editura Litera, Bucureşti-Chişinău, 2017) ne spune argumentat ce se întâmplă cu noi, ca români, şi cum ne raportăm la Republica Moldova.
Da, este o carte în care se scrie despre sfârşitul ipocriziei. Adică între Bucureşti şi Chişinău nu se va discuta despre Unirea din 1918, de-a lungul Centenarului Marii Uniri. Dan Dungaciu constata, într-un interviu, că nu există niciun proiect asumat de Guvernul Republicii Moldova în care să se discute despre acest eveniment. Acel domn Dodon, preşedinte de republică, s-a dovedit a fi inamicul de serviciu numărul unu care sfidează Unirea Basarabiei cu România din 1918. Dar să revin la carte. Care este girată de doi academicieni: Ioan-Aurel Pop şi Nicolae Dabija. Istoricul Pop ne încurajează cu un gând adecvat pentru Centenar: Suntem condamnaţi la Unire şi la Reunire prin însăşi menirea noastră de români. Nicolae Dabija constată că „la ora actuală, Basarabia este copilul furat şi abandonat”, spunând că de naţiunea română depinde pe unde vor trece mâine graniţele Uniunii Europene: pe Prut, pe Nistru sau dincolo de el. Cei doi autori, Dungaciu şi Peiu, îşi deschid cartea cu o constatare mai greu de acceptat pentru multă lume: „Singura, dar singura soluţie de integrare europeană a Republicii Moldova a rămas unificarea cu România. Restul este autoiluzionare sau praf în ochi”. La această afirmaţie răspund autorii analizând realităţile (fără ipocrizie), costurile cumpănite realist şi beneficiile cu maximă luciditate. Da, aceasta este coloana vertebrală a cărţii: unirea ca exerciţiu de luciditate.
Cartea apărută în prag de Centenar pune în faţa cititorilor relaţiile dintre cele două state printr-o grilă identitară. Pune în evidenţă acele concepte şi perspective care înlesnesc înţelegerea situaţiei extrem de complicate de peste Prut (primele două părţi). Apoi este o analiză a situaţiei economice din Republica Moldova, în special după 2014 (următoarele două părţi). Şi în al treilea rând, parcurgem evaluarea costurilor reunificării celor două state, făcută după model german. Sunt evitate abordările fastidioase, cu citate şi referinţe în schimbul unui text lejer, accesibil, lămuritor. Extinderea euroatlantică spre Est este povestea transformării treptate a frontierei în graniţă. La Chişinău durează până astăzi două tabere care interpretează Declaraţia de Independenţă. Unii cred într-o independenţă faţă de Rusia, ceilalţi într-o independenţă faţă de România. Cea mai lipsită de echivoc a fost cea a Bisericii Ortodoxe Române. La 27 august 1991, patriarhul Teoctist adresa Parlamentului de la Chişinău un mesaj prin care întreaga creştinătate ortodoxă românească „este alături de fraţii şi surorile de limbă, de un neam şi de o credinţă, decise să-şi hotărască liber viitorul şi să proclame independenţa totală faţă de URSS”. Moş Toader, un interlocutor al domnului Dungaciu, spunea „Fericită va fi Basarabia când va fi sfinţită de Paşii Patriarhului ei”. Poate în anul Centenarului va fi prima vizită a unui patriarh al României peste Prut. Autorii ne prezintă şi percepţiile internaţionale ale legăturilor dintre cele două state româneşti. Mi-a atras atenţia un document american excepţional care prin Rezoluţia 148, prin care Senatul american „hotărăşte că Guvernul SUA trebuie să susţină eforturile Moldovei de negociere a reunificării României cu Republica Moldova” (28 iunie 1991). Autodeterminarea se referă şi la Bucovina de Nord. Este evocat Tratatul de Pace de la Paris din 1920. Numai că cei care au preluat puterea în România nu au avut intenţia, ba dimpotrivă, au decis „de a nu pune problema Basarabiei”.
Apoi sunt prezentate miturile fondatoare ale Republicii Moldova: teritoriul, naţiunea, limba, istorie, simbolurile naţionale, economia, coeziunea naţională. Subliniază rostul celor doi voievozi din Maramureş Dragoş şi Bogdan la formarea statului independent Moldova. Sunt trecute în revistă discursurile politice sau publice. Decupează un discurs proromânesc, un moldovenism sovietic, noul discurs polietnic şi multicultural. Moldovenismul unionist, acest oximoron politic, se reflectă în strategii discursive pe care le găsim în nenumărate declaraţii politice. Ne este analizat episodul esenţial pentru înţelegerea fenomenului identitar Recensământul din republica Moldova finanţat de România. Rezultatele întârzie să fie cunoscute aproape trei ani. Ba s-au practicat şi bine mânuite confuzii. Datele acestuia, în ciuda lipsei de credibilitate, vor constitui bazele viitoarelor politici şi mesaje ale liderilor de la Chişinău sau Moscova în direcţia Bucureşti. „Este profund regretabil spun autorii ca un recensământ extrem de util Republicii Moldova să fie utilizat ca instrument de manipulare”. Ni se arată cu argumente că orice discuţie despre Unire sau Reunificare nu se poate face decât în termenii acordurilor şi legislaţiei internaţionale, inclusiv ai acordului de la Helsinki (1975).
Apoi se ia în discuţie miza Moscovei la Chişinău care este menţinerea frontierei euroatlantice pe Prut. Este abordată în detaliu chestiunea transnistreană. Ce vrea Rusia? Transnistria este ca o valiză fără mâner. Cei doi autori nu uită pregătirea lor sociologică şi o utilizează din plin. Ceea ce dă analizei o crezare sporită în privinţa unionismului potenţial, unionismului inimii, unionismului minţii şi unionismului pasiv. Cu următoarea observaţie: pentru Bucureştiul oficial, în Anul Centenarului, vor veni provocări serioase care trebuie asumate ca atare. O metaforă sugestivă descrie o realitate: viţelul deştept suge de la două vaci. Este expresia ambiguităţii. Poate sunt chiar mai multe izvoare dacă punem în calcul şi Europa. Este amintit şi misterul dispariţiei miliardului furat. Căutarea lui a devenit o confruntare fără prizonieri. Sunt enumeraţi liderii de la Chişinău implicaţi în viaţa politică. Autorii ajung la concluzia: nu banii cumpără putere în Republica Moldova, ci puterea cumpără bani! Se discută şi criza guvernării proeuropene devenită evidentă după 2014. Nu mai există vizite oficiale la Chişinău, fanfarele au tăcut, iar steagurile europene fluturate ostentativ din 2009 au fost înlăturate. Este o criză a proiectelor politice, inclusiv a celor unioniste, pe cele două maluri ale Prutului. Republica Moldova trebuie să opteze pentru România sau Rusia. Uniunea europeană, deocamdată, a ieşit din discuţie. Plastic în exprimare ne dăm seama de starea de fapt, de zona gri „în care nici îngerii nu sunt doar albi, nici diavolii doar negri”. Chişinăul intră pe axa Moscova-Budapesta. De aici provocările la adresa Românei. În viziunea lui Dodon: „Toţi ştiu că o parte a teritoriului României este teritoriu moldovenesc” ori afirmaţia că „România şi-a însuşit teritoriile Basarabiei şi Bucovinei”. Suntem sfătuiţi că România nu trebuie să se „repeadă într-un joc în care nu poate câştiga”. Un capitol separat este dedicat domniei binomului Plahotniuc-Dodon. Adică cei care, în tandem, conduc astăzi Republica Moldova. Pe acest fond, spaţiul mediatic este invadat de Rusia. Binomul‚ funcţionează la cote maxime şi sfidează pe oricine încearcă să i se opună. Inclusiv pe oficialii europeni. Modelul este rusesc. În acest moment, electoratul unionist de dincolo de Prut nu are unde să se descarce electoral.
Capitolul lucidităţii unei viziuni pentru ziua de mâine este Proiectul Reunirii şi dezbaterea economică. Ni se aduce aminte de perioada euforică (firească, zic eu) din 1990 în care se miza pe o renaştere naturală şi Reunirea naţiunii române.
Dar cele două state româneşti au luat direcţii opuse. România pentru Occident, Republica Moldova a încercat să păcălească viaţa.
Acum autorii ne îndeamnă să ne răspundem la o serie de întrebări. De ce ar propune România unirea? De ce ar accepta Republica Moldova unirea? Au şi autorii răspunsurile lor. Ni se prezintă problematica economică a reunificării. Pentru a trage concluzii corecte, sunt extrase datele esenţiale din reunificarea Germaniei. Ori reunificarea Peninsulei Coreene unde există un minister al reunificării. Din 1990 există, formal, două state româneşti. Ne este prezentată foaia de parcurs a reunificării. România are nevoie de expansiune pentru a asigura creşterea propriei industrii. Republica Moldova are nevoie de investiţii şi de asistenţă financiară. Autorii îndrăznesc o propunere curajoasă, dar realistă: realizarea unui proiect naţional, generat şi susţinut de Bucureşti. Indiferent de evoluţiile regionale. România ca stat de frontieră euroatlantică va trebui să aibă ochii deschişi spre est. Ochii Basarabiei să privească spre locurile de unde vorbeşte istoria.
Autorii acestei cărţi propun o discuţie realistă despre ce se petrece acum în stânga Prutului O viziune cu un optimism lucid în privinţa Reunirii. Cu argumente de genul „Atâta timp cât aproape opt din zece locuitori dintre Prut şi Nistru sunt etnici români (chiar dacă se numesc pe sine moldoveni) atâta timp cât trei sferturi din populaţia dintre Prut şi Nistru declară limba română ca limbă maternă (chiar dacă unii o numesc moldovenească) opţiunea Reunirii României cu Republica Moldova este oricând valabilă”. Intră în rezonanţă cu apelul academicienilor români către poporul român: „Să ne cinstim eroii, să fim la înălţimea lor, lăsând generaţiilor următoare, tuturor locuitorilor României, o ţară unită, suverană, cu dragoste pentru trecut şi pentru cultura sa, cu respect de sine, stăpână pe pământul său, educată şi prosperă, o ţară a Europei Unite, dar cu identitate proprie, românească”.
Este o carte care emană încredere. Deoarece are informaţii şi argumente, dar şi pentru că a fost gândită de Dan Dungaciu, sociolog, profesor la Universitatea din Bucureşti, director al Institutului de Ştiinţe Politice şi relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române şi Petrişor Peiu, doctor al Universităţii Politehnice Bucureşti, cu răspunderi economice şi diplomatice. Se întreabă: Cine ne scrie proiectul de ţară? De câţi oameni e nevoie în stradă pentru a face Unirea? Acest volum Reunirea… priveşte fix în ochii Basarabiei. Şi ai României. Şi ai lumii.
Rugăciune pentru Basarabia
Aşază, Doamne, lumea cum am vrut!
Veacul se duce, vremea e târzie;
la Tine-n ceruri, cineva mai ştie
Pământurile noastre peste Prut?
Fă să se pară că ni s-a părut
că-n ele creşte doar zădărnicie,
Doamne, Te strigă-ntreaga Românie
În pământurile noastre peste Prut.
Fă să se poată, dacă s-a putut
paharul să ni-l treci în clipa sumbră,
ia-ţi cârja Ta de lacrimă şi umblă
în pământurile noastre peste Prut.
ca să mărturisim că Te-am văzut!
Aşază, Doamne, lumea cum am vrut!
Horia BĂDESCU
