Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2018 drept Anul Omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 pe tot cuprinsul Patriarhiei Române.
Credinţa creştină este, încă de la apariţia poporului român în istorie, principalul element constitutiv al conştiinţei de sine a românilor, al identităţii româneşti, alături de latinitate sau romanitate, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Este o realitate istorică incontestabilă faptul că etnogeneza românească şi creştinarea au fost două procese concomitente şi convergente. Încreştinaţi sau creştinaţi, adică uniţi cu Hristos prin Botez, pe când se formau ca popor nou în istorie, românii poartă în sufletele lor pecetea tainei Crucii şi Învierii lui Hristos, trăind ritmic istoria ca pe o Cruce şi o Înviere, suferinţă şi speranţă, întristare şi bucurie.
Biserica Ortodoxă Română a avut o contribuţie majoră la promovarea conştiinţei identităţii şi a unităţii spirituale a neamului românesc.
În predosloviile sau prefeţele tipăriturilor importante întâlnim adesea afirmarea originii romane şi unităţii de credinţă a românilor. Toţi clericii tipografi au avut conştiinţa că tipăriturile lor sunt adresate întregii seminţii româneşti.
După ce limba română orală a luat forma scrisului, ea a fost folosită pentru a traduce textul Sfintei Scripturi din limba greacă în limba vie a poporului român. Când a devenit şi limbă de cult sau liturgică, limba română a dobândit statutul de limbă de cultură şi civilizaţie creştină. Liturghia săvârşită în limba română în toate provinciile locuite de români a devenit, astfel, un factor de unificare spirituală etnică, de promovare a conştiinţei identităţii şi unităţii naţionale, dar şi a culturii româneşti.
Mihai Eminescu, cunoscând rolul Bisericii şi al credinţei creştine în dezvoltarea culturii şi a limbii române ca veşmânt viu al învăţăturilor de credinţă şi al cultului liturgic, a numit Biserica Ortodoxă Română „maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbii şi unitatea etnică a poporului”.
Biserica Ortodoxă Română a slujit întotdeauna poporul român şi a sprijinit aspiraţiile lui. În acest sens, marele istoric Nicolae Iorga scria: „Mitropoliţii, episcopii, egumenii şi aşa de adesea ori şi smeriţii călugări ori umilii preoţi de mir au dat poporului, ei singuri aproape, toată învăţătura, au înzestrat neamul cu o limbă literară, cu o literatură sfântă, cu o artă în legătură cu gustul şi nevoile lui, au sprijinit Statul fără să se lase a fi înghiţiţi de dânsul, au călăuzit neamul pe drumul pământului fără a-şi desface ochii de la cer (…), dând istoriei noastre cărturari, caligrafi, sculptori în lemn, argintari, oameni de stat, ostaşi, mucenici şi sfinţi”.
Cultivând conştiinţa unităţii de credinţă şi neam, Biserica Ortodoxă Română a contribuit la pregătirea marilor evenimente istorice, având ca scop unitatea naţională a românilor, şi anume: Unirea Principatelor din 1859, obţinerea Independenţei de stat a României (1877-1878) şi Marea Unire din 1918, decisivă pentru constituirea statului naţional unitar România.
Sărbătorim în acest an, 2018, împlinirea Centenarului de la înfăptuirea Unirii Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Regatul României, în anul 1918, după încheierea Primului Război Mondial. Intrarea României în această conflagraţie mondială (4/17 august 1916) a urmărit, de fapt, întregirea neamului românesc şi făurirea statului naţional unitar, a mai afirmt Părintele Patriarh Daniel.
În cei doi ani de război, clerul ortodox român a fost foarte activ: o parte a clerului ortodox român din Regatul României a însoţit trupele române pe câmpurile de luptă, o altă parte a rămas alături de credincioşii din teritoriile româneşti ocupate de trupele germane şi bulgare, iar mulţi monahi şi monahii din mănăstiri s-au angajat ca voluntari în serviciile sanitare ale Armatei române.
În 27 martie/9 aprilie 1918, la Chişinău, Sfatul Ţării a hotărât cu majoritate de voturi Unirea Basarabiei cu România. În cuvântul regelui Ferdinand, rostit în cadrul dejunului oficial de la Palatul Regal din Iaşi, oferit în cinstea delegaţiei basarabene, era menţionată importanţa momentului: „V-aţi alipit în timpuri grele pentru Ţara Mamă, ca un copil tânăr, însă cu inima adevărat românească. Salutăm în voi o parte frumoasă a unui vis care niciodată nu se va şterge (…) Trăiască copilul cel mai mic, dar poate cel mai voinic, al României Mari”.
La 15/28 noiembrie 1918, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuţi, s-au desfăşurat lucrările Congresului General al Bucovinei, care a hotărât „Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”.
Desăvârşirea României mari a fost înfăptuită prin proclamarea Unirii Transilvaniei cu România, în 18 noiembrie /1 decembrie 1918, la Alba Iulia.
În dimineaţa zilei de 1 decembrie 1918, la sfârşitul Sfintei Liturghii, săvârşite în biserica ortodoxă din Alba Iulia, episcopul Miron Cristea al Caransebeşului, a citit rugăciunea pentru dezrobirea neamului românesc. Cuprinsul profund al rugăciunii rostite a creat o emoţie foarte puternică în rândul celor prezenţi, încât întreaga biserică a intonat apoi imnul Deşteaptă-te, române. Se spune că atunci: „nu era nici un ochiu uscat. Din ochii tuturor curgeau sfintele lacrimi ale învierii noastre naţionale”.
Şedinţa Adunării Naţionale Constituante s-a încheiat cu un cuvânt festiv al episcopului ortodox Ioan I. Papp al Aradului, care accentua ideea potrivit căreia clerul şi poporul sunt „una în cugete şi simţiri, sunt una în dorinţele şi aspiraţiunile naţionale”.
Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a avut urmări pozitive pentru noul stat român întregit şi pentru Biserica Ortodoxă Română. La 18/31 decembrie 1919, în scaunul vacant de mitropolit primat al României a fost ales episcopul Caransebeşului, Miron Cristea, care, în anul 1925, a devenit primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, urmând desfăşurarea procesului de organizare unitară a Bisericii din întreaga Românie.
La 15 octombrie 1922, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba Iulia, regele Ferdinand I şi regina Maria au fost încoronaţi ca suverani ai României Mari, act ce simboliza unirea tuturor românilor „de la Nistru până la Tisa” sub acelaşi sceptru.
Comemorarea făuritorilor Marii Uniri şi a contribuţiei istorice majore a acestora la îndeplinirea idealului naţional de unitate constituie o ofrandă de recunoştinţă, dar şi prilej pentru generaţia actuală de a cunoaşte mai bine virtuţile lor, de a le preţui şi a le pune în lucrare, fiind chipuri de lumină şi întărire spirituală pentru viaţa şi lucrarea Bisericii astăzi.
După Revoluţia din decembrie 1989, ziua de 1 decembrie 1918 a devenit Ziua Naţională a României, Ziua Unităţii şi Demnităţii Naţionale a Românilor. Întrucât unitatea teritorială realizată în anul 1918 nu mai este astăzi pe deplin aceeaşi, trebuie să sporim mai mult comuniunea cu fraţii noştri români din apropierea graniţelor actuale ale României şi cu românii de pretutindeni. De asemenea, trebuie să apărăm şi să cultivăm unitatea de credinţă şi neam, pentru a promova demnitatea poporului român în dialog şi cooperare cu celelalte popoare ale lumii, a cerut credincioşilor Părintele Patriarh Daniel.
Prin milostivirea lui Dumnezeu, cu rugăciunile Maicii Domnului şi ale tuturor sfinţilor, prin dărnicia clerului şi credincioşilor din Patriarhia Română, dar şi a Guvernului României, a municipiului Bucureşti şi a unor primării şi consilii judeţene din ţară, în ziua de 30 noiembrie 2018, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, va fi sfinţită Catedrala Naţională, acest edificiu nou fiind o necesitate liturgică practică, dar şi un simbol al spiritualităţii româneşti.
Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Naţională, cu hramul principal Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor, uneşte simbolic iubirea faţă de Dumnezeu a unui popor creştin, jertfelnic şi darnic, cu recunoştinţa pe care o datorăm permanent Eroilor Neamului.
Ne rugăm Preasfintei Treimi să ne dăruiască tuturor bucuria comuniunii frăţeşti în păstrarea dreptei credinţe, a unităţii şi a demnităţii noastre naţionale, a mai spus Părintele Patriarh Daniel.
