Îl citisem pe Ion Papuc în presa literară, dar am rămas la ideea că este un scriitor, filosof, clujean stabilit în Bucureşti, soţul sculptoriţei Valentina Boştină (1940 – 1994), artistă care a vieţuit în tinereţe în Baia Mare. Articolele sale scrise despre Mihai Olos, apoi despre poetul Ion Bogdan m-au făcut curios să ştiu mai multe despre acest autor. La o lansare de carte a lui Augustin Cozmuţa a fost prezent în sala respectivă, ba a luat şi cuvântul.
Cozmuţa mi-a spus că Ion Papuc s-a stabilit lângă Baia Mare, astfel se explică prezenţa sa printre noi. Zilele acestea, la un eveniment literar, mi-a dăruit o carte: Ion Papuc – Eseuri alese, Editura Mica Vlahie, 2017, carte cu supracopertă, de peste 450 de pagini. Nu mai puţin de şapte cărţi de-ale sale au fost revizitate din care a ales materialul de care facem vorbire. Fizionomia sa de călugăr bonom, înalt şi calm te face să te simţi stingher. În vorba sa constaţi o anume sfială, timiditate chiar, care vine, cred eu, din marea sa cultură. Iată câteva dintre ideile care-l preocupă în carte: Permanenţa şcolii ardelene, Monseniorul (Ghika), Petre Ţuţea, Rainer Maria Rilke şi Rusia pravoslavnică, Lăutarismul lui Noica, Titu Maiorescu şi cei învinşi. Cine doreşte să se convingă de calitatea eseurilor sale le poate afla, număr de număr, în revista Convorbiri literare. Am căutat în continuare şi am aflat şi câteva date biografice despre Ion Papuc: s-a născut în anul 1943, în judeţul Cluj, este licenţiat al Facultăţii de Filologie din Cluj, a continuat să studieze filosofia fără să finalizeze studiile. A publicat mai multe cărţi: O teorie a libertăţii azi şi alte însemnări, 1991; Cu faţa spre trecut, portrete şi ideologii, 2005; Litere şi filozofie, eseuri, 2007; Scriitorul de filozofie şi alte eseuri, 2008; Sub zidurile tradiţiei,2011; Spirit,imagini şi înţelesuri, 2016, Ce merităm, articole şi recenzii, 2017.
Ştefan JURCĂ
