Vinovaţii în proiectul depozitului de la Fărcaşa vor fi traşi la răspundere!

1
447

Sistemul integrat de management al deşeurilor în Maramureş, ce va rezolva problema depozitării gunoaielor menajere din întreg judeţul, este departe de a fi funcţional. Asta din cauza multiplelor probleme apărute în proiect. Cei care se fac vinovaţi de acestea însă, vor fi traşi la răspundere la finalul contractului.
Una dintre erori poate fi considerată şi lipsa oricăror studii de rezistenţă şi stabilitate a terenului în zona construcţiei depozitului de la Sârbi. Din această cauză, lucrările trenează deoarece un asemenea studiu este în execuţie doar acum şi nu va fi terminat decât la sfârşitul anului. Gabriel Zetea, preşedintele CJ Maramureş, a explicat: „În ceea ce priveşte problema legată de alunecările de teren din amplasamentul de la Sârbi, există în acest moment un executant al acestei expertize. Se desfăşoară în această perioadă foraje pe întreg amplasamentul pentru a vedea unde există anumite falii, rupturi în solul pe care se execută lucrarea. O să avem, după toate promisiunile, până în luna decembrie, o expertiză, inclusiv un calcul al rezistenţei terenului şi a stabilităţii lui în zonă. Expertiza va fi pusă la dispoziţia executantului care a rămas în acest amplasament, urmând ca în primăvară să poată face o mobilizare în şantier suficient de bună pentru ca în câteva luni de zile, după toate promisiunile lor, să finalizeze întreaga construcţie. În patru sau cinci luni de zile ar putea fi gata tot. Expertizele acestea nu au fost făcute şi în proiectul iniţial! Din ceea ce am discutat cu aparatul tehnic, cu noii experţi angajaţi pe acest contract, nu există ataşat la documentaţiile făcute succesiv anii trecuţi, pe depozitul de la Fărcaşa, niciun calcul legat de stabilitatea terenului. Acum se face pri­ma dată! Dacă era obligatoriu sau nu, vom vedea la finalul contractului, când vom analiza greşelile care s-au făcut în proiect, dar ce pot să vă spun cu certitudine este faptul că, eu personal, nu voi avea milă de cei care au greşit în acest proiect şi vor răspunde pentru faptele lor. La încheierea proiectului voi face o analiză, un raport public pe care îl voi prezenta maramureşenilor, în care vom arăta lucrurile greşite în acest proiect, lucruri care generează până la urmă destul de multe conflicte cu antreprenorii. Concluzia e că cine a greşit va plăti pentru că aşa-i le­gea în România”.

Proiectul, realizat în proporţie de 80% în prezent

Dacă în urmă cu un an de zile realizarea proiectului era de doar 10%, acum situaţia este mult îmbunătăţită, mai spune Gabriel Zetea: „Am preluat acest proiect anul trecut în vară, după ce s-a instalat în funcţie noul executiv al CJ, cu un grad de realizare a lucrărilor de 10%! În acest moment ne apropiem de 80% realizare, adică un progres enorm pe acest proiect în ultimul an de zile. Asta înseamnă că am finalizat aproape toate contractele în afară de unul singur, adică cel referitor la construcţia efectivă a celulelor de depozitare la Fărcaşa. Dar staţiile de transfer în întreg judeţul, echipamentele, închiderea depozitelor neconforme, a gropilor de gunoi care poluau cu adevărat şi afectau sănătatea maramureşenilor, acestea sunt contracte deja încheiate. Deci în Moisei, Borşa, Vi­şeu, Sighetu Marmaţiei, Târgu Lăpuş, Groşi, Seini, Şomcuta Mare, toate aceste contracte sunt închise, executate din toate punctele de vedere, inclusiv financiar. Ba mai mult, au fost transmise cererile de rambursare şi rambursaţi aceşti bani de la Comisia Europeană”.

1 COMENTARIU

  1. Sunt chiar curios. Fac pariu ca in CJ nu găsim vinovati, acolo sunt doar pricepuți și buni în ochii lui Zelea, mai ales cei cu funcții, care mai primesc si alte însărcinări de performanți ce sunt. De vină o sa fie Acarul Paun nu directorii sau șefii de proiect, nici agaricii aia de jos. Zelea, ai niste șefi în subordine ca mai bine le dai ajutoare de handicap decât indemnizații de conducere.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.