Când harul lui Dumnezeu se revarsă asupra ta, omule, primeşti din puterea cerească scânteia luminii celei sfinte şi ţie, ca pământean şi muritor de rând, nu-ţi rămâne decât să faci în aşa fel încât harul lui Dumnezeu să sălăşluiască în tine cât mai mult, dacă se poate toată viaţa, şi să-l sporeşti. Să nu-l înlături, să nu-l superi pe Dumnezeu cu ceva ca să rămâi văduvit de har. Dumnezeu te-a ales şi tu, din toată fiinţa ta, poţi spori harul prin ceea ce faci, prin rugăciuni şi trăiri în Duhul Sfânt. Se cere, deci, rugăciune multă, neîncetată, dreptatea pe care o împarţi să fie cu adevărat dreptate, binele pe care îl faci oamenilor să fie cât mai mult şi dezinteresat, smerenia să fie sinceră şi neprefăcută, iar trăirea întru cele sfinte permanentă.
Un astfel de om, de slujitor al lui Dumnezeu, a fost Arhiepiscopul Justinian, Părintele nostru, al multora dintre noi. A fost stâlpul de foc al credinţei din acest nord de ţară. Arhiepiscopul Justinian a fost un sfânt şi a fost perceput ca un sfânt de către contemporani. Un sfânt care, cu rugăciunile sale, a ţinut viu şi nevătămat acest colţ de ţară, pe care l-a păzit ca pe grădina sa. Paşii săi au sfinţit locul Mănăstirii Rohia, care a devenit plin de har şi unic. Şi-a revărsat sfinţenia peste Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, cât a fost episcop vicar, peste Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, cât a fost chiriarhul locului, dar şi înainte de aceasta, ca stareţ la Rohia. Pentru reînfiinţare Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului s-a zbătut în Sfântul Sinod, repunând în drepturi o Episcopie desfiinţată de duşmanii Ortodoxiei şi reînfiinţată de trei ori. O Episcopie de trei ori răstignită şi reînviată, cum spune Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, ucenicul Înaltpreasfinţiei Sale. Ultima dată reînfiinţată şi datorită rugăciunilor Înaltului Justinian. Ştiu aceasta doar cei care au stat în jurul Înaltpreasfinţiei Sale, mai mult sau mai puţin, preoţii şi o parte din credincioşi.
Odată, la Rohia, o femeie din câmpia transilvană regreta, aşteptând la uşa sa, că nu a auzit de dânsul decât în urmă cu vreo trei ani. Unde am fost, oare, în acest timp?, îşi reproşa ea. Rugăciunile făcute de Înaltul Arhiepiscop Justinian i-au fost de folos. Venea nu ca la un părinte, ci ca la un sfânt. Şi ca să nu vină cu mâna goală, i-a adus Înaltului cel mai frumos cadou pe care considera că i-l poate face: un buchet din flori de câmp proaspete, culese atunci de pe dealurile lăpuşene.
Pentru cei ce intrau la dumnealui avea o voce blândă, de dialog şi mereu căuta să afle câte ceva nou, dar şi o voce aspră, de păstor şi duhovnic, dar asprimea vocii sale nu supăra pe nimeni, ci doar producea regrete în inima pelerinului pentru păcatele săvârşite. Cerea de la cei ce intrau în chilia dumnealui să fie sinceri. Iar dacă nu erai sincer, ştia de cum intrai la dumnealui, şi îi certa pe cei ce nu erau sinceri. „De ce nu eşti sinceră?” i-a spus unei femei de îndată ce a călcat înăuntru.
Şi mai avea ceva: pe fiecare credincios, cât de neînsemnat era el, îl primea cu mult respect şi bucurie, cu zâmbetul său specific, de neuitat. Ţinea minte figura fiecărui credincios, şi, deşi ochii nu îi mai ajutau ca în tinereţe, îl întreba pe unii, pe care nu îi văzuse de multă vreme, dar îi păreau cunoscuţi, cu zâmbetul pe buze: oare de unde te cunosc?
Nu puteai să te apropii de el fără ca emoţia provocată de sfinţenia sa să nu te împresoare. Era un om al dialogului, al comunicării. Avea timp pentru fiecare credincios, iar cuvintele şi sfaturile Înaltpreasfinţiei Sale erau de pus în ramă.
Se ruga pentru fiecare creştin din această ţară, pentru ţara toată. Iar cuvintele de învăţătură au îndreptat mulţi oameni spre credinţa cea adevărată, de unde puteau să vadă binefacerile lui Dumnezeu asupra lor, ca urmare a rugăciunilor rostite în răgazuri de dialog cu Dumnezeu.
Nu vă spun vorbe, ci lucruri adevărate despre arhiereul Justinian, demnitate din care L-a slujit pe Dumnezeu din 1973 şi până în 30 octombrie 2016, când Domnul L-a chemat să-I fie alături, ci ca unul care l-am cunoscut încă din anii 60 şi cu care mă întâlneam aproape săptămânal în anii tinereţii. Era acelaşi iubitor şi rugător de Dumnezeu şi ca ieromonah, protosinghel sau arhimandrit, demnitate la care a ajuns în 1967. Predicile sale transformau credincioşii în alţi oameni, iar lacrimile le curgeau pe obraji, atâta putere de convingere aveau. Domnul l-a chemat la El pe timpul în care, în bisericile din România se oficia Sfânta Liturghie. La Sfânta Liturghie Arhierească din 30 octombrie 2016 de la biserica din Parohia Măriuş, Protopopiatul Satu Mare, a fost pomenit în două ipostaze: la cei vii, la ieşirea cu Sfintele Daruri, iar mai apoi la cei adormiţi în Domnul. A venit în această viaţă în timpul Sfintelor Liturghii de la biserici, în 28 mai 1921, şi a plecat tot în timpul Sfintelor Liturghii de la biserici.
Iată, se împlineşte un an de când Înaltpreasfinţitul Părinte Justinian se află în ceruri. Peste 10.000 de credincioşi l-au petrecut şi s-au rugat pentru el la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, împreună cu 19 ierarhi şi peste 500 de preoţi, iar la Rohia câteva mii de credincioşi şi sute de preoţi i-au fost şi acolo alături pe ultimul drum pământesc. Din partea fiecăruia a primit noian de rugăciuni şi mulţumiri, mulţi din cei prezenţi fiind ucenici ai Înaltpreasfinţiei Sale.
Dumnezeu să-l aibă în paza Sa veşnică.
