Profesorul Pamfil Bilţiu este o adevărată enciclopedie „pe picioare”, folclorist de talie naţională. Iată cum a fost începutul.
Pamfil Bilţiu: “În timpul Facultăţii de filologie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, am frecventat un curs de folclor timp de doi ani şi aşa s-a întîmplat că m-am ocupat în continuare foarte puternic de folclor. M-a pasionat extraordinar de mult, am făcut cercetări în teren timp de 55 de ani. Am lucrat la Cultura judeţului o viaţă de om, dar sacrificînd sîmbetele şi duminicile, sau în concedii fără plată, am adunat un material bogat şi variat pe care l-am valorificat în cele 43 de cărţi. Nu m-am ocupat numai de folclor. La indicaţiile profesorilor mei, Dumitru Pop, Mihai Pop, Nicolae Dunăre, Paul Popescu, „să mai închidem magnetofoanele, să dăm cuvîntul artei populare pentru că aceasta la noi este foarte valoroasă”, am scris cărţi care s-au bucurat de succes. Amintesc ”Ion Stan Pătraş şi zestrea sa artistică” şi „Prelucrarea artistică a lemnului în arta populară din Maramureş”. Au urmat apoi „Crucea în patrimoniul spiritual al judeţului Maramureş”, cu 800 de fotografii color. Acum lansăm „Biserici de lemn din Ţara Lăpuşului”. În cadrul acesteia, am inclus „Botezul la soare, la lună, la stele, la copac” şi „Jurămîntul fîrtaţilor la lună”, care s-au conservat pînă prin anii 1969-1970, cînd încă trăiau acele moaşe care făceau botezul păgîn în paralel cu cel religios. Am publicat, iată, 43 de cărţi pe care le-am dedicat culturii maramureşene. Am cărţi şi despre „Istoria Învăţămîntului”, „Istoria culturii maramureşene”, „Oameni de pe la noi”, „Istoria Liceului Gheorghe Şincai” (monografie)”. Apar articole semnate de mine în multe publicaţii. Am trimis recent la revista „Lumina” din Chişinău mai multe articole despre românii din Maramureş. Scriu despre personalităţi care au înălţat satele şi cultura. Am scris despre rapsozii populari care nu mai sînt printre noi, de la care deţin 5.000 de metri de bandă cu poveşti, povestiri, snoave… Am colaborări cu Radioteleviziunea română, interviuri, reportaje, destăinuri despre folclorul din Maramureş”.
Folcloristului şi publicistului Pamfil Bilţiu îi aducem laude pentru laborioasa sa activitate!