Efectele furtunii din 17 septembrie

0
241
Dezastrul produs la internatul liceului
Dezastrul produs la internatul liceului

Zeci de stîlpi de înaltă tensiune au fost trîntiţi la pămînt, astfel că oraşul Tîrgu Lăpuş şi satele din zonă nu au avut energie electrică trei zile la rînd, pînă marţi la ora 20,45. Au fost afectate grav de furtună Liceul Teoretic „Petru Rareş” şi Spitalul orăşenesc. Directoarea Liceului, prof. Mariana Pop, ne-a spus: „Tabla a fost trîntită la pămînt de pe o treime din acoperişul liceului nostru şi am hotărît să o înlocuim provizoriu cu o folie de polietilenă, pentru ca ploile să nu producă şi alte pagube”. Mai multe grinzi de pe internatul acestui liceu au fost răsturnate, iar în sala de festivităţi a căzut tavanul, deoarece ploaia a pătruns în interior.
La Spitalul orăşenesc din Tg. Lăpuş, directorul dr. Dan Cupşa, supărat şi el, ne-a declarat: “La noi a fost distrus acoperişul de pe clădirea spitalului în procent de 70% şi de asemenea acoperişul de pe Policlinica spitalului, fiind inundate trei apartamente destinate ca locuinţe pentru medici. Acoperişul fiind trîntit la pămînt, ploile au pătruns în apartamente…”
În urma discuţiilor purtate cu mai mulţi cetăţeni, rezultă că şi în gospodăriile lor s-au produs pagube materiale. Peste tot, se munceşte la înlăturarea urmelor produse de vijelie şi de ploile torenţiale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.