Pod pentru 300 de familii, inaugurat în Săcel

0
472

Luni, 11 septembrie 2017, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, a participat la inaugurarea noului pod construit în comuna Săcel prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

Primarul comunei Săcel, Gavrilă Dologa, ne spune că noul pod ce va deservi comunitatea era o construcţie necesară pentru siguranţa locuitorilor. Podul vechi era de fapt o punte cu lungimea de 27 de metri, însă construcţia intra an de an în reparaţii. La mijloc, se afla un picior de susţinere, iar când râul Iza venea învolburat, era periculos să treci. Al doilea motiv a fost că în aval există un pod construit cu 50-60 de ani în urmă, de Societatea Sovieto-Română, al cărui picior din mijlocul albiei este de asemenea afectat. Pe noul pod trec de pe drumul judeţean spre casă circa 300 de familii.
Şeful administraţiei judeţene, Gabriel Zetea a spus: ”Am discutat în 2014 nu doar în Săcel, ci şi în Şieu, Bogdan Vodă, Bârsana, Năneşti, Vişeu de Sus, Borşa… De 15 ani, în judeţul Maramureş nu s-au mai construit poduri. Nu este normal ca oamenii să ocolească kilometri întregi pentru a ajunge în centrul satului. (…) De ani vorbim despre faptul că trebuie să reabilităm drumul Vadu Izei – Săcel, iar acum putem spune că această promisiune va fi onorată. Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a aprobat o finanţare de 50 de milioane de euro pe PNDL. Avem aceşti bani la dispoziţie, în această toamnă-iarnă vom finaliza licitaţia, iar anul viitor ne vom apuca de lucru”. (A.B.M.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.