Porcii mistreţi au distrus două culturi de porumb în satul Cufoaia – Tg. Lăpuş

0
387
Cultura din locul “La Buciumi” distrusă de mistreţi

S-a întîmplat în noaptea de 8 spre 9 august 2017, în perimetrul acestei aşezări rurale ce aparţine oraşului Tg. Lăpuş. Aici, sub drumul naţional DN-13 B Tg. Lăpuş-Baia Mare, harnicul bătrînel Vasile Latiş, cunoscător al cultivării terenurilor agricole, fiica acestuia Susana, căsătorită Oancea şi copiii ei, Mihaela studentă şi Mihai, un tînăr de 22 de ani, deţin două terenuri agricole cunoscute sub denumirile de „La Buciumi” (30 de ari) şi „În Poieni” (7 ari), pe care familia cultivă an de an porumb şi alte cereale. Încă din această primăvară, terenurile au fost îngrăşate cu gunoi de grajd şi semănate cu porumb. Culturile, în ciuda capriciilor vremii, arătau deosebit de bine, iar porumbul semănat era acum în coacere. Numai că, în acea noapte de 8 spre 9 august – o turmă de 9-10 mistreţi, flămînzi au atacat cele două lanuri. Primul „La Buciumi” a fost distrus în proporţie de 70-80%, iar celălalt în procent de 100%. Turma de mistreţi a omorît inclusiv cîinele familiei din rasa caucazian negru, care era pe post de „paznic” la terenul „La Buciumi”. Susana, vădit supărată, ne-a spus: “Familia noastră mai deţine un teren agricol de 60 de ari în perimetrul satului Răzoare, aparţinător oraşului Tg. Lăpuş, în locul „Molombribe” şi pe care anul trecut tot porumb am semănat, dar a fost şi el distrus de mistreţi”. După calcule estimative, pagubele pricinuite sînt de multe mii de lei. Membrii acestei familii, după cum e şi firesc, se întreabă care ar fi posibilităţile de recuperare a banilor pierduţi şi care ar fi modalităţile de stopare a altor invazii nocturne ale porcilor mistreţi?

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.