Andrei Butnaru, cel mai tînăr jucător al echipei Ştiinţa Explorări

0
367

Andrei Butnaru este cea mai recentă achiziţie a echipei Ştiinţa Explorări. Andrei este născut în data de 9 februarie 1998 la Piatra Neamţ, are 2,06 m înălţime şi evoluează pe postul de centru. În ultimul an a evoluat cu dublă legitimare la LPS Piatra Neamţ (locul 6 la turneul final al juniorilor) şi CSM Suceava (locul 4 la turneul de promovare în divizia A1). Andrei Butnaru: „Propunerea de a semna cu Ştiinţa Explorări a venit de la domnul antrenor Marius Botea. M-a urmărit la turneul final al juniorilor şi cel de promovare în prima divizie, ambele disputate în Baia Mare, şi cred că a considerat că am calităţile necesare pentru a juca la această echipă. M-au căutat şi alte cluburi, dar cred că Ştiinţa Explorări este pentru mine varianta ideală, acum cînd de abia mi-am încheiat junioratul. Ştiu că există o concurenţă puternică pe postul meu, iar pe Ştefan Lupu şi Codrin Mocanu îi cunosc foarte bine, deoarece au jucat şi ei la Piatra Neamţ. Eu doresc să mă pregătesc cît mai bine, să progresez constant şi să nu-i dezamăgesc pe cei care au încredere în mine”.
Andrei Butnaru a semnat un contract pe două sezoane cu Ştiinţa Explorări.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.