În perioada 20-29 iulie 2017, la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, Mănăstirea Rohiiţa şi Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare se desfăşoară „Zilele culturale „N. Steinhardt”, ediţia a XIX-a, sub egida Fundaţiei „N. Steinhardt”, al cărui preşedinte este Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului. Vă prezentăm programul zilelor de azi, vineri, 28 iulie 2017, şi mâine, sâmbătă, 29 iulie 2017:
Azi, vineri, 28 iulie 2017
Ora 11,00 – La Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în Sala „Sfântul Iosif Mărturisitorul”, va avea loc lansarea volumului N. Steinhardt despre Eliade, Cioran, Ionescu şi Noica – îngrijit de Conf. Univ. Dr. Florian Roatiş, Editura Polirom, Iaşi, 2017.
„De la intrarea sa în literatură sub semnul lui Antisthius şi până în ultima parte a vieţii, N. Steinhardt a consacrat mai multe scrieri personalităţilor şi operelor lui Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu şi Constantin Noica. Pe lângă articolele apărute de-a lungul timpului în diferite volume antume sau postume, ediţia de faţă include alte două texte despre Noica, rămase în reviste, şi două despre Eliade, dintre care unul inedit, descoperit în Arhiva Mănăstirii Rohia.” (Florian Roatiş)
Despre cel mai recent volum al Monahului Nicolae vor lua cuvântul: Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, Conf. Univ. Dr. Florian Roatiş, îngrijitorul volumului, Conf. Univ. Dr. George Ardeleanu şi Pr. Prof. Univ. Dr. Ştefan Iloaie, Vicepreşedinţi ai Fundaţiei „N. Steinhardt”, Emanuela Stoleriu, redactor şef al Editurii Polirom, Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii „Petre Dulfu” din Baia Mare, Pr. Ioan Pintea, directorul Bibliotecii „George Coşbuc” din Bistriţa etc.
La ora 12,00, în Muzeul Episcopal „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”, va avea loc vernisarea expoziţiei de icoane realizate în timpul taberei de pictură din cadrul celei de-a nouăsprezecea ediţii a Zilelor Culturale N. Steinhardt.
Despre Rolul icoanei în Biserică va vorbi P.C. Părinte Virgil Jicăreanu, consilier eparhial al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, anul 2017 fiind declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti.
Sâmbătă, 29 iulie 2017
De la ora 10,00, la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia va avea loc şedinţa ordinară a Fundaţiei „N. Steinhardt” în care se vor discuta probleme curente şi posibilitatea de-a oferi burse pentru tinerii de liceu şi studenţi.
Arhim. Dr. Macarie MOTOGNA, Preşedintele executiv al Fundaţiei „N. Steinhardt”