29 iunie – 2 iulie, Năvodari
E vară, e soare, a venit vremea Festivalului Internaţional de Interpretare „Delfinul de Aur”. Între 29 iunie şi 2 iulie, Sala de evenimente Ballroom de la Scoica Land Năvodari va găzdui ediţia cu numărul 15 a Festivalului Internaţional de Interpretare „Delfinul de Aur”. Iniţiat şi organizat de Palatul copiilor Baia Mare, director de festival prof. Doina Elena Bentu, „Delfinul de Aur” a reuşit să devină unul dintre cele mai importante evenimente ale genului din România. Succes datorat şi parteneriatului dinamic dintre Palatul Copiilor Baia Mare, Consiliul Local şi echipa de aur de la Primăria oraşului Năvodari, Ministerul Educaţiei Naţionale, Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, Consiliul Judeţean Maramureş, Consiliul Judeţean Constanţa, Palatul Naţional al Copiilor Bucureşti, Casa de Cultură „Pontus Euxinus „Năvodari, Asociaţia „Delfinul de Aur” Baia Mare şi, nu în ultimul rând, Palatul Copiilor Baia Mare – iniţiatorul şi coordonatorul celor 14 ediţii anterioare.
În toţi aceşti ani, Marele Premiu al „Delfinului de Aur” a fost câştigat de voci care au confirmat în muzica românească: AMI- Andreea Moldovan; Ilinca Băcilă – Eurovision 2017; Lucia Dumitrescu; Ovidiu Lazăr; Mădălina Lefter; Elena Hasna etc.
Vineri, 30 iunie, de la orele 14 şi de la orele17, vor avea loc cele două spectacole-concurs. Gala concert a festivalului va avea loc sâmbătă, 1 iulie, de la orele 16.
La cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Interpretare „Delfinul de Aur” participă 80 de interpreţi români şi străini, din 20 de localităţi din România, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Republica Moldova, Italia, Estonia, Letonia, Lituania, la categoriile de vârstă:
Secţiunea 1. Solişti vocali cu negative/pe categorii de vârstă: 5- 6 ani; 7- 9 ani; 10-12 ani; 13-15 ani; 16-18 ani. Soliştii vor fi acompaniaţi de negative înregistrate pe suport CD sau DAT.
Secţiunea 2. Grupuri şi ansambluri coregrafice în concurs: Ansamblul coregrafic „AS” al Palatului Naţional al Copiilor Bucureşti; Ansamblul „Galactic Dance” Baia Mare; Ansamblul „Life is Dance” Alba Iulia.
În recital, Ansamblul folcloric „Dănţăuşii”, de la Palatul Copiilor Baia Mare.
La reuşita acestui deosebit eveniment muzical contribuie şi echipa din Baia Mare, coordonată de Doina Elena Bentu, directorul festivalului. Aproape 80 de persoane implicate în organizare, juriu, interpreţi în concurs, ansambluri coregrafice în concurs sau în recital şi activităţi conexe.
Partenerii media ai festivalului sunt: Litoral TV, Graiul Maramureşului, TL+ Maramureş, Radio Arthis Bruxelles, Radio România Regional, Radio Constanţa –Radio Vacanţa, Cuget liber Constanţa, Jurnal de Constanţa, Gazeta de Năvodari, Observator de Constanţa, Ziarul Ziua de Constanţa.
Spectacolele-concurs şi Gala festivalului vor fi transmise online de Litoral TV şi TL+ Maramureş.
53 de piese din concurs vor fi ilustrate coregrafic de Ansamblul „AS” al PNC Bucureşti – coregrafi: Aura Ghica şi Mădălina Teodorescu; Ansamblul „Galactic Dance” Baia Mare – instructori Mădălina Mare şi George Pop; Ansamblul „Life is Dance” Alba Iulia – instructori Bianca Racolţa şi Ionuţ Ionescu.
Imnul festivalului – Muzica: Gabriela Sauciuc Cicone, text Marian Stere.
Regia artistică: Silvia Ionescu, regizor TVR. Aşa cum se întâmplă de mulţi ani, prezentator al festivalului este actriţa Alexandra Velniciuc.
După cum ne-au obişnuit organizatorii la ultimele 6 ediţii, şi în acest an vor fi acordate trei trofee: trofeul de platină, trofeul de aur, trofeul de argint. La Secţiunea Coregrafie se va acorda Marele Premiu.
Valoarea premiilor depăşeşte suma de 20 000 lei, fiind acordate de: Palatul Copiilor Baia Mare/ISJ MM/MEN; Consiliul Local şi Primăria Năvodari; Consiliul Judeţean Maramureş; Consiliul Judeţean Constanţa; Asociaţia „Delfinul de Aur”.
Juriul festivalului: Viorica Pârja – ziarist; Valeria Katvitskaya – Art -Director Contest of Children’s „Slavsya Otecestvo” – Moscova, Rusia; Bogdan Dragomir – realizator emisiuni Radio România Regional; Marina Shturko – Director al Centrului de dezvoltare creativă „YOUR SUCCESS”- Moscova – Rusia; Mihai Constantinescu – cantautor, compozitor; Annija Oueijan – Vocal Coach Riga, Latvia; Endla Murd – Director Endla Murd Studio – Parnu, Estonia; Onute Zukiene – Director Palatul copiilor şi Directorul festivalului ”Kaunas Talent” Kaunas, Lituania; Tatyana Apanasenko – Directorul festivalului ” Europa Moloda”- Kiev, Ukraina; Vytautas Zukiene – compozitor, Lituania; Mihai Alexandru – compozitor; Doina Bentu – Preşedintele Asociaţiei ”Delfinul de Aur”- Director Festival; Horia Moculescu – compozitor – Preşedintele juriului.
Sponsori şi parteneri ai festivalului: Aramis Invest, Ro-Credit, Prim Decor, Hiros, Emsens, Drusal, Gimplast, Asociaţia Euro Mara Events, Camera de Comerţ şi Industrie Constanţa, Legmas, Asociaţia Litoral –Delta Dunării, X Printing, Quik Mobile, Romconst Consulting.
Cu aspecte din cadrul festivalului vom reveni de la malul mării.