Viaţa în satul nucilor

0
561
Vasile Pop şi cuhnea sa de vară

Am străbătut satul Brebeni din comuna Cerneşti în lung şi în lat. Pe bună dreptate i se spune şi „satul nucilor”, pentru că în localitate nu-i familie care să nu deţină măcar 4-5 astfel de pomi fructiferi, iar pe malul pîrîului „Valea Mare” ce traversează localitatea, cresc nuci foarte productivi. În acea zi, „ningea” cu flori albe şi roz de măr, prun şi cireş. Mama Natură îmi oferea un peisaj de vis, cu un colorit crud. Pomii fructiferi erau înfloriţi, iar florile lor emanau un miros îmbătător.

La iniţiativa preotului paroh Vasile Andrei Tuns, în această primăvară, au fost executate lucrări de curăţenie şi îngrijire a celor 7 cimitire în sat. Alături de preot stau credincioşii, printre care se află doamna colonel (r) Jeni Şteţco şi domnul poliţist în rezervă Leon Lazăr. A fost construit un nou pod peste pîrîul „Valea Brebeniului” şi s-au finalizat lucrările de asfaltare a drumului ce traversează satul. Tot la Brebeni, iluminatul public a fost schimbat pe leduri. Ne-au informat primarul Vasile Giurgiu, viceprimarul Ionel Gherghel şi consilierul local Gheorghe Şteţ, fiu al satului. La construirea unui zid de sprijin pe rîu, s-a folosit piatră tare adusă de la Cariera Parohiei din satul Ciocotiş.
Aflăm şi informaţii mai puţin bune, familiile de albine au avut mult de suferit din cauza iernii grele. Mărcile nu au depus ouă, fie au îngheţat. Multe familii de albine au pierit. Cele mai mari pagube le-au înregistrat prisăcarii: Vasile Pop – 26 de familii, Cătălin Chifor – 16, Viorel Dancoş – 15, Cristian Bota – 13.

Pruni înfloriţi în livada familiei Pop
Pruni înfloriţi în livada familiei Pop

Soţii Ileana şi Vasile Pop formează o familie model. Vasile are 83 de ani, a lucrat la ocolul silvic din Tg. Lăpuş, 36 de ani. Ei lucrează 15 ha de teren arabil, păşuni şi fîneţe. Au în curte peste 60 de găini, 4 porci, două vaci cu lapte şi un viţel, 30 de iepuri de casă. Vasile ne-a spus: ,,Din livada cu pruni, anul trecut, am obţinut 50 de litri de horincă de cea mai bună calitate, iar de pe viţa-de-vie din faţa casei am produs 500 de litri de vin”. Au trei fii, aşezaţi la casele lor, toţi cu studii superioare. Radu Pop este profesor de matematică, ca şi soţia sa, Anca, în Baia Mare şi au o fetiţă. Olimpia s-a dus de noră-n Cavnic şi e măritată cu poliţistul Vasile Ungur, au două fete. Vasile Graţian este director la Liceul George Bariţiu din Baia Mare şi soţia, Ioana, este tot profesoară.
Fostul pădurar Vasile Pop ne zice aşa: „Fost-am omu’ pădurii şi nu m-o mîncat lupii / Lupii mîncă oi şi boi, nu bărbaţi frumoşi ca noi”. Ne duce sub un deluţ din apropierea casei sale, la un bazin cu apă, să vedem o … minune. Aşa miroase a gaz metan şi dacă o aprinzi chiar arde! A avut ideea să capteze gazul metan din apă şi cu ajutorul unei conducte transportă gazul combustibil în curtea casei, unde are un arzător cu plită, pentru bucătăria de vară.
Aproape de Biserica ortodoxă din Brebeni, din pămînt iese o apă curată şi limpede, este un izvor de apă minerală sulfuroasă, bună pentru băut şi de sănătate tămăduitoare la multe boli, în principal însă pentru bolile de stomac. Ne-am umplut o sticlă şi am luat-o spre Tg. Lăpuş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.