Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu, a primit ieri, 24 august, o delegaţie a Sindicatului Asistenţilor Maternali din Maramureş, condusă de liderul Teodor Blaga (foto).
Şeful CJ a fost asistat de directorul economic al instituţiei, Pamfil Bercean, căci tema discuţiilor s-a referit la chestiuni de natură financiară. Sindicaliştii au reclamat faptul că, deşi au cîştigat în instanţă procesul privind tăierea ilegală a salariilor de către Guvernul Boc, sentinţa nu a fost pusă în aplicare. „Domnul Bercean ne-a asigurat că în luna octombrie 2015 are loc o nouă rectificare bugetară şi că atunci vor fi solicitate în scris, de la Ministerul Finanţelor, sumele datorate asistenţilor maternali maramureşeni. Precizăm că Maramureşul este singurul judeţ din ţară în care persoanele care au copii în plasament şi-au recuperat, în instanţă, ciuntirile din salarii.