Legea salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice a apărut în 2010, dar din cauza constrîngerilor bugetare n-a fost aplicată, fiind menţinute salariile şi sporurile cu dezechilibre cu tot. În sistem s-a creat haos. Guvernele succesive au acţionat sub presiunea sindicală, unor categorii de bugetari mărindu-le salariile, altora nu, ceea ce a creat noi diferenţe, nemulţumirea fiind la baza piramidei. Guvernanţii actuali sînt obligaţi să mărească salariile mici şi să micşoreze salariile mari, în termeni relativi. Dacă vor reuşi să schimbe accentul pe oameni, îşi vor asigura liniştea!
Şanse de reuşită sînt, întrucît proiectul de act normativ transpune legislaţia comunitară sau creează cadrul pentru aplicarea directă a acesteia. Însă opinia publică este reticentă, avînd în vedere că salariile se vor dubla. Oare şi salariul minim pe ţară se va dubla? Abia atunci ar exista un echilibru între sectoarele public şi privat.
Lăudăm reducerea raportului dintre salariul maxim şi minim de la 15 la 12 (ideal, la 6), dar nu va fi şi suficientă, ţara nu poate suporta peste un milion de bugetari. Nici urgenţa de a dubla salariile pentru medici şi asistenţi nu pare a fi întemeiată, creîndu-se o discriminare faţă de infirmieri. Proiectul de lege prevede creşteri salariale nesolicitate – un nonsens! Spitalele vor plăti 3.600 de euro unui medic de la urgenţă, dar banii nu vin de la stat, ci din bugetul casei de sănătate, în urma colectării contribuţiilor. Statul dirijează aceste fonduri, cu prea mare dărnicie. Vor rămîne puţini bani pentru serviciile medicale, aşa că politica salarizării în exces va duce la nemulţumiri în urma scăderii calităţii serviciilor medicale. Un avantaj: medicilor le va fi ruşine să mai ia ciubucul de la pacienţi. Şi salariile în educaţie, cultură, interne, administraţie sînt îndestulătoare, judecînd după efortul pe care îl fac aceste categorii de bugetari.
Dacă aceste creşteri nu vor fi însoţite de reguli şi norme pentru stimularea performanţei profesionale, astfel încît cel leneş să ia salariul pe jumătate, cel harnic să ia premii şi prime, atunci legea va fi inutilă, scopul esenţial fiind creşterea calităţii serviciilor oferite cetăţenilor de către salariaţii de stat. Acest deziderat nu apare nicăieri în cele 170 de pagini!
Unele articole sînt aberante, precum este acela de a mări salariul doctorilor în ştiinţe cu 50%. Pe cetăţean nu diploma îl interesează, ci dacă salariatul de stat din faţa sa îi oferă servicii de calitate. Nici gradaţiile din 5 în 5 ani cu spor de 5% nu sînt în regulă, deoarece nu vechimea salariatului ne interesează. Dacă un salariat înainte de pensie oferă acelaşi serviciu ca unul proaspăt ieşit de pe băncile şcolii, trebuie să aibă acelaşi salariu. Legea trebuie să plătească munca, iar la muncă egală salariul să fie egal. Aceste criterii esenţiale sînt amestecate într-un text prolix. Legea nu ţine cont de impactul creşterii salariilor bugetare asupra mediului concurenţial şi de afaceri.
Proiectul salarizării unitare se află de o săptămînă în dezbatere publică, este citit cuvînt cu cuvînt de bugetari şi de opoziţie şi de aici vor rezulta modificările cele mai bune.
