Oamenii vor să trăiască într-un stat al bunăstării şi asta cer de la politicienii aleşi să exercite puterea în numele poporului. Iar cei din opoziţie au patru ani la dispoziţie să caute idei noi, să se restructureze ideologic şi să ducă mai departe jocul democratic.
La noi, puterea de stînga ia măsuri care pe unii îi mulţumesc, pe alţii îi revoltă. Opoziţia de dreapta se află în impas, caută fisuri în ideologia puterii, ca să le lărgească. Critica puterii se face din perspectivă etică, dar alegătorii doresc mai întîi bunăstare pentru ei şi abia după aceea au interese etice. Lupta ideologică are criterii, nu se cîştigă cu afirmaţii excentrice, cu sloganuri de modernizare peste noapte. Aşteptăm de la partidele din opoziţie să se stabilizeze, să se structureze, să aducă ceva nou pentru bunăstarea poporului. Nu au rost atacurile la adversarul politic, sloganurile de tipul „DNA să vină să vă ia!” par mai degrabă desprinse din anii în care comuniştii abuzau de justiţie pentru eliminarea adversarilor.
Alegătorul de dreapta este atras de discursul capitalist, cu intervenţii minime ale statului, însă în zadar ai libertate să faci afaceri, dacă nu găseşti nici o oportunitate. Minerii din Maramureş au fost disponibilizaţi, au primit compensaţii, dar banii au fost cheltuiţi pentru simplul consum! Nu putem asigura egalitatea de şanse (nici să evităm atacurile teroriste în Occident). Omul nu este liber dacă nu poate să facă ce vrea să facă. Dreapta adoptă discursul de stînga, şi invers, pentru a înlătura sărăcia cronică.
Un al doilea punct ar fi libertatea indivizilor. Constatăm că stînga se manifestă anti-stat, iar dreapta, pro-stat, ceea ce este nefiresc din punct de vedere doctrinar – se justifică prin necesităţile momentului. Unii cer întărirea, ceilalţi vor controlul justiţiei. Are loc o inversare a polilor, ceea ce îi derutează pe alegători, însă partidele pot să propună orice idee, dacă şi poporul o acceptă.
Nu este clarificată nici problema intervenţiei statului. Unii cer ca statul să-i controleze preventiv pe indivizii bănuiţi că ar fi negativi, diminuîndu-le libertatea, iar ceilalţi cer ca statul să nu intervină în viaţa oamenilor decît atunci cînd există dovezi de infracţiune. Iată cît de netă este separarea între puterea şi opoziţia de la noi. Problema rămîne fără rezolvare clară, nu ştim dacă grupul are dreptul să-l domine pe individ, care îşi pierde libertatea, ori să acceptăm că individul este cel mai important, deci lui trebuie să îi asigurăm libertatea. Ce este mai important, interesul general sau cel particular? Cum cuplezi şi cum separi cele două interese? După părerea noastră, nu este suficient să laşi oamenii liberi, trebuie să ţii cont şi de interesul societăţii. De fiecare dată, cîştigă unul şi pierde celălalt, dar între interesul individual şi cel social linia va fi mereu subţire şi partidele trebuie prin ideologiile lor şi prin legile pe care parlamentarii le votează să separe aceste interese.
Am crezut şi noi că piaţa liberă este ceva ce lucrează în vreme ce noi dormim. Ştim acum că nu este adevărat, că principiul capitalist trebuie corectat de cineva. Apare concurenţa neloială, pentru obţinerea de forţă de muncă ieftină şi de materii prime. Piaţa liberă naşte adesea o concurenţă atît de mare încît duce la remodelarea politicilor.
Partidele din opoziţie (de pe … banca de rezervă) au un rol important, să se reorganizeze, să caute soluţii la problemele vechi şi noi care nu pot fi rezolvate de putere. Jocul democratic putere-opoziţie este fundamental în democraţie, nu avem de ce să ne temem de el, că doar este un joc de culori…
