Dezbatere pe bugetul judeţean pentru cultură

0
411

Conducerea CJ Maramureş şi consilierii judeţeni din Comisiile de Buget-finanţe de Cultură s-au întîlnit cu managerii instituţiilor de cultură din subordinea Consiliului Judeţean şi au discutat despre alocările financiare pentru funcţionarea fiecărei instituţii.
Au fost prezenţi: Tiberiu Alexa, directorul Muzeului Judeţean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare”; Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene ”Petre Dulfu”; Dan Daniel, directorul Şcolii Populare de Artă ”Liviu Borlan” Baia Mare; Iuliana Dăncuş, directorul Ansamblului Folcloric Naţional ”Transilvania”; Ioan Denuţ, directorul Muzeului Judeţean de Mineralogie ”Victor Gorduza” Baia Mare; Gheorghe Glodeanu, directorul revistei de cultură ”Nord Literar”; Ovidiu Ignat, directorul Complexului Astronomic Baia Mare; Ştefan Mariş, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale; Monica Mare, director interimar al Muzeului Judeţean de Etnografie şi Artă Populară; Viorel Rusu, directorul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie.
Gabriel Zetea, preşedintele CJ, a spus că proiectul de buget pentru anul 2017 a fost publicat în 14 martie şi presupune un buget de aproximativ 400 milioane de lei. „Alocările financiare sînt cel puţin la nivelul la care au fost în anul 2016”, a declarat acesta.
Au fost sau urmează discuţii cu Sorina Pintea, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” Baia Mare; Mircea Ciocan, managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare; Alina Coste-Mădăras, directorul general al DGASPC Maramureş. Cu directorii Centrelor Şcolare pentru Educaţie Incluzivă din Baia Mare (Nicoleta Elena Covaci), Sighetu Marmaţiei (Oresia Marfici), Vişeu de Sus (Angela Coloszvari), Tîrgu Lăpuş (Sorin Vatavului). Cu directorul Şcolii Gimnaziale Speciale Baia Mare, Tincuţa Hossu. Cu Dorin Buda, directorul RA Aeroportul Baia Mare. Cu Mariana Macarie, directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Evidenţa Persoanelor. Cu Gheorghe Popan Dorca, director al SC Drumuri Poduri SA. Şi cu Viorel Vasile Mureşan, directorul Serviciului Judeţean de Pază.
Preşedintele Comisiei de Buget Finanţe, Cristian Anghel, a declarat: „Săptămîna viitoare, vom avea o întîlnire pentru a stabili şi cota de 20% care se va repartiza unităţilor administrativ teritoriale de pe raza judeţului”.
(A.B.M.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.