CRISTIAN SORIN SILVESTRU
(n. 8 decembrie 1955, Baia Mare)
• Membru corespondent al Academiei Române – 30 aprilie 2009
Cristian Sorin Silvestru s-a născut în oraşul Baia Mare, într-o familie de intelectuali – Sergiu şi Eugenia Silvestru.
Primele clase primare şi gimnaziale le-a făcut la Baia Mare, după care la Cluj-Napoca a urmat cursurile la Liceul „George Bariţiu”, unde în 1974 a primit diploma de bacalaureat.
În 1979 a absolvit Facultatea de Chimie a Universităţii „Babeş-Bolyai”, unde în 1980 a dobîndit diploma de licenţiat în chimie anorganică.
Prin repartiţie guvernamentală, Cristian S. Silvestru a fost încadrat în specialitatea sa de chimist la Exploatarea minieră „Aghireş”, judeţul Cluj, bogată în cărbune brun (1980-1982). Bucurîndu-se de o bună reputaţie profesională, cunoscut ca pasionat cercetător cu certă vocaţie, încă din anii de studenţie, el a fost apoi angajat, prin transfer în interesul serviciului, la Filiala din Cluj-Napoca a Institutului de Energetică Chimică şi Biochimică pe post de chimist (1982-1989), revenind la Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” (1989-1990).
În 1990, după o cercetare laborioasă, a obţinut titlul de doctor în chimie anorganică, deschizîndu-i-se căile de acces în lumea universitară. La Facultatea de Chimie a urcat treptele fireşti de promovare ca lector (1990-1993), conferenţiar (1993-1995) la Catedra de chimie anorganică, transformată ulterior în Departamentul de chimie. Ca urmare a unor succese remarcabile în cercetarea de profil şi în pregătirea studenţilor, în 1995 i s-a acordat titlul de profesor universitar. Între 1996 şi 2000 a fost numit prodecan al facultăţii, iar din 2011 este director al Departamentului de chimie, Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică a Universităţii „Babeş-Bolyai”.
În anul 2001, în baza unui proiect finanţat de Banca Mondială şi Guvernul României, prof. univ. dr. Cristian S. Silvestru a pus temeliile Centrului Naţional de Difractometrie de Raze X (Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică) dotat cu primul difractometru de raze „x” pe monocristal din ţară.
În calitate de director al acestui Centru Naţional, a coordonat activitatea care deserveşte atît grupuri de cercetare din ţară, cît şi din străinătate. Prof. univ. dr. Cristian S. Silvestru, prin vasta şi importanta sa activitate de cercetare ştiinţifică, de larg ecou occidental, a fost „curtat” de multe centre universitare, fiind „visiting professor” la Bremen Universität (1993), la Universidad Nacional Autonoma de Mexico din Ciudad de Mexico (1993-1995), la Michigan State University (2000). El a efectuat stagii de cercetare la Oxford University (1999) şi Universidad de Zaragoza (2004 – NATO fellowship). Ca invitat a ţinut conferinţe şi seminarii la universităţile din Bremen, Braunschweig, Heidelberg, Dortmund, Chemnitz (Germania), Zaragoza, La Rioja/Logrongo (Spania), Cagliari (Italia), Universidad Nacional Autonoma, Universidad Autonoma de Puebla (Mexic), Grand Valley State University, Clarkson University, Brooklyn College at the City University of New York (SUA). Este „regional editor for Organometallic Chemistry” al revistei Central European Journal of Chemistry.
Aşa cum se menţionează în Dicţionarul cu membrii Academiei Române / 1866-2016, prin cercetările sale, prof. univ. dr. Cristian S. Silvestru „a contribuit la dezvoltarea chimiei organometalice şi coordinative, cu rezultate semnificative în domenii precum: sinteza şi caracterizarea structurală a compuşilor metalelor cu liganzi fosfor-organici” (2001, în colaborare), combinaţii metalice cu activitate antitumorală, fiind coautor la două cărţi publicate de editura americană CRC Press, care tratează cercetări esenţiale ale organometalicelor în chimioterapia cancerului, apărute vol. I în 1989 şi vol. II în 1990. A abordat şi teme majore în chimia compuşilor organometalici ai metalelor din grupele principale (1999, în colaborare), compuşi organometalici moleculari chirali şi arhitecturi organometalice supramoleculare etc.
Pentru prima oară a pus în evidenţă acţiunea antitumorală a unor compuşi organostibiu, pentru care a primit în 1990, împreună cu colaboratorii săi, Premiul „Gh. Spacu” al Academiei Române.
În colaborare cu grupuri de cercetare din Germania şi Spania, a adus contribuţii valoroase în chimia compuşilor organometalici hipervalenţi ai metalelor din grupele principale (staniu, stibiu, bismut), descriind primii reprezentanţi ai unor noi clase de compuşi: hidroxizi, peroxizi, halocalgogenuri, metaloheterocicluri etc. (2013, în colaborare).
Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în peste 200 de articole şi „review”-uri publicate în reviste de specialitate din ţară şi străinătate. Este autor al unor capitole în cărţi publicate de prestigioasa editură Wiley în anii 2008 şi 2014.
Prof. univ. dr. Cristian S. Silvestru este membru al Societăţii de Chimie din România. În anul Internaţional al Chimiei – 2011, distinsul universitar clujean a primit premiul „Gh. Spacu” al acestei societăţi. Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca i-a acordat o Diplomă de excelenţă în anul universitar 2002-2003 pentru întreaga activitate în domeniul ştiinţelor chimice.
Înzestrat cu virtuţi excepţionale de cutezător explorator în miracolele fascinante ale chimiei, admirat şi elogiat de unii cercetători din ţară şi străinătate, ori invidiat de alţii pentru ascensiunea sa glorioasă încununată de primirea sa în cel mai înalt for al ştiinţei şi culturii româneşti – Academia, ales ca membru corespondent în 2009, la 54 de ani, prof. univ. dr. Cristian Sorin Silvestru a atins acest strălucitor pisc al vieţii sale după o trudă eroică în care a investit toată dăruirea şi inteligenţa sa imaginativă, fecundă.
Omul, Cercetătorul, Profesorul, Academicianul C.S. Silvestru pot constitui pentru tînăra generaţie un model de viaţă, de învăţătură, de muncă ispravnică de felul în care poţi trece prin viaţă fără să faci doar umbră pămîntului.
Profesorul este şi un familist model, fiind căsătorit cu Ana Daniela Silvestru, cu care are doi copii – Claudiu Cristian (n. 1984) şi Vlad Alexandru (n. 1986).