• legătura spre Sighetu Marmaţiei se face prin Cavnic (maşini sub 7,5 tone), respectiv prin Seini – Negreşti Oaş – Huta Certeze (maşini peste 7,5 tone); compania grecească AKTOR promite că-n patru săptămîni circulaţia rutieră va fi reluată
Ieri dimineaţă, a fost închisă circulaţia rutieră prin pasul Gutîi. Limitele pînă la care poate merge cu maşina sînt drumul spre Mogoşa – Şuior, dincoace de deal, respectiv Păstrăvăria Alex din Mara, dincolo de deal. La blocarea cu panouri avertizoare au participat prefectul de Maramureş Anton Rohian şi directorul regionalei Drumuri – Poduri Cluj, Eugen Cecan. Cei doi au susţinut, la faţa locului, conferinţă de presă, dînd amănunte despre amploarea lucrărilor. „Vreau, prin intermediul mass-media, să cer scuze maramureşenilor pentru faptul că am fost siliţi să închidem Pasul Gutîi. Sper să ne înţeleagă, mai ales că este vorba doar de o perioadă scurtă în care accesul va fi îngreunat, anume patru săptămîni. Constructorul şi beneficiarul ne asigură că totul va decurge în parametrii stabiliţi. E bine însă că am obţinut finanţare şi drumul DN 18 va fi modernizat. Aşteptăm de 25 de ani acest lucru”, declară prefectul Rohian. La rîndul său, Eugen Cecan a dat asigurări că din 20 septembrie 2015 se va circula iar peste Gutîi: „Relieful în zonă este unul aparte, aşa că nu puteam lucra pe o bandă şi să se circule pe cealaltă. Dispunem de tehnologie avansată şi putem lucra pe orice vreme; vom termina la timp lucrările, căci încă sîntem în perioada de vară. Probleme cu ninsoarea nu apar, în Gutîi, am înţeles, mai repede de octombrie. Garanţia lucrărilor este de trei ani de zile. Activităţile sînt însă mai complexe, recepţia finală urmînd să aibă loc în mai 2016, căci se va lucra şi la balizaje şi la siguranţa rutieră”. Şi reprezentanţii constructorului, compania grecească AKTOR, au spus că în patru săptămîni se va circula din nou prin Gutîi. Aristoteles Vournazos, director de proiect, şi Nikos Resvenis, şef de şantier, au fost ieri prezenţi la închiderea drumului. Ei au fost încredinţaţi de către autorităţi, inclusiv de Poliţia Baia Sprie, că vor fi sprijiniţi pentru ca lucrările să decurgă în condiţii optime. S-a mai anunţat, totodată, că, în 2016, Compania de autostrăzi şi drumul naţionale va începe lucrările de modernizare a tronsului Moisei – Iacobeni. „Îi anunţ pe moiseieni şi pe borşeni că există deja două contracte încheiate în acest sens şi că în 2016 ne apucăm de lucru şi în zona lor”, a încheiat prefectul Anton Rohian.